Live

De ce vrea Mircea Diaconu să fie președinte

Data actualizării: Data publicării:

Fostul europarlamentar, Mircea Diaconu, care și-a anunțat duminică intenția de a candida la alegerile prezidențiale a declarat pentru Digi24 că a luat decizia de a candida în urmă cu doar două zile, deși „impulsul este unul vechi”, nemulțumit de faptul că în țară „crește o mizerie și nimeni nu o ridică.”

„Am ajuns la un fel de... Zilele astea... Toaă viața am fost așa. Am mers într-un fel și într-o bună zi am avut un fel de revelație, un fel de...domne', nu se mai poate, am schimbat tot în clipa aceea, așa a fost viața mea. Acum a fost la fel. E ca și cum ai camera pe care o iubim, în casa noastră, care este țara noastră, crește așa o mizerie în centru și nimeni nu o ridică, nimeni nu reacționează. Acolo e ceva urât, urât mirositor. Ăsta a fost motivul și de ultimă oră, de ieri, dacă vreți. Cred că de două trei zile m-am enervat un pic pentru că toată lumea și-a pus deja chipul preferat în cutiile și căsuțele acelea și nu e bine. Eu nu zic că aceia nu sunt niște oameni redutabili, onorabili, zic altceva, nu sunt potriviți,” a declarat Mircea Diaconu. 

Președintele nu-și acoperă fișa postului și vine mereu peste altceva sau în alte zone care nu-i sunt în competență, încalecă guvernul, distruge prim-miniștrii, schimbă prim-miniștrii, intră în jocul politic efectiv până peste gât, când un președinte spune că vreau guvernul meu, te cutremuri. Asta este părerea mea,” a mai declarat Mircea Diaconu. 

Din start, un preşedinte nu trebuie să fie nici de stânga, nici de dreapta. El nu trebuie să aibă doctrină", a spus Diaconu. „Sunt singurul independent cu ştate. Din 2014 am candidat independent, în Parlamentul European am activat ca independent. Acum e acelaşi lucru. Statutul meu de independent însemnă că nu-mi dictează nimeni nimic”, a adăugat Diaconu, precizând că susţinerea din partea ALDE şi a Pro România va fi "de tip logistic".

Editor web: Alina Popescu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO Ce i-a scris un fan de la Genoa Dianei Șucu, după ce Dan Șucu a devenit patronul clubului! Reacția soției omului de afaceri

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Trupul neînsuflețit al lui Mircea Diaconu va fi depus la teatrul Nottara. În ce piese și filme celebre a jucat actorul

A murit Mircea Diaconu. Actorul ar fi împlinit 75 de ani în ajunul Crăciunului

Sorin Grindeanu a dezvăluit că nu a votat-o pe Viorica Dăncilă în 2019: „N-am putut”

George Simion l-ar vrea președintele României pe Piperea sau pe Ioan Aurel Pop. AUR spune că are zece variante de prezidențiabil

Partenerii noștri