Live

Date parțiale BEC, la sectorul 1: Clotilde Armand se menține pe primul loc, după numărarea a 97,74% din voturi

Data actualizării: Data publicării:
Daniel Tudorache și Clotilde Armand. Sursă colaj foto: Facebook

Clotilde Armand, candidatul PNL și USR PLUS la Primăria sectorului 1 din București se menține pe primul loc și se află în fața candidatului PSD, Daniel Tudorache, la o diferență de 1,13%, conform datelor parțiale comunicate de BEC după numărarea a 97,74% dintre voturi, informează Agerpres.

Astfel, Clotilde Armand are 40,95% din voturi, în vreme ce Daniel Tudorache are 39,82%, conform datelor centralizate până miercuri, la ora 10:30.

La Sectorul 3, după numărarea a 98,02% dintre voturi, Robert Negoiţă a obţinut 43,74%, Adrian Moraru (PNL - USR PLUS) - 28,48%, iar Aurelian Bădulescu (PSD) - 13,71%.

La sectoarele 2, 4, 5 şi 6, datele au rămas neschimbate faţă de ziua de marţi.

Astfel, la Sectorul 2, după centralizarea a 97,55% dintre voturi, Radu Mihaiu (susţinut de PNL şi USR PLUS) are 36,91%, Dan Cristian Popescu (PSD) - 31,50%, iar Neculai Onţanu (Alianţa ADER PPU-SL) - 14,06%.

După numărarea a 98,09% dintre voturi, la Sectorul 4, Daniel Băluţă (PSD) a obţinut 57,03%, iar Simona Spătaru (PNL - USR PLUS) - 29,88%.

La Sectorul 5, după numărarea a 97,30% dintre voturi, Cristian Popescu Piedone are 28,08%, Daniel Florea (PSD) - 25,64%, iar Cristian Băcanu (PNL - USR PLUS) - 25,24%.

La Sectorul 6, unde s-au centralizat 98,12% dintre voturi, Ciprian Ciucu a luat 43,40%, Gabriel Mutu (PSD) - 34,56% şi Ştefan Florescu (PMP) - 7,68%.

La Primăria Capitalei, procentele candidaţilor Nicuşor Dan şi Gabriela Firea au rămas neschimbate faţă de marţi, după numărarea a 98,27% dintre voturi. Candidatul independent Nicuşor Dan, susţinut de PNL şi USR PLUS, se menţine la 42,79%, iar Gabriela Firea, candidatul PSD - la 37,98%. Traian Băsescu, candidatul PMP, aflat pe locul al treilea, are în continuare 10,98%.

Editor : M.L.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Fostul primar PSD Daniel Tudorache a fost condamnat la închisoare în „Dosarul diamantelor”

Camera Deputaţilor a aprobat cererea DNA pentru percheziţia informatică în cazul lui Daniel Tudorache

DNA cere aprobare de la Camera Deputaţilor pentru percheziţii informatice în dosarul lui Daniel Tudorache. Cererea, votată luni

Marian Vanghelie și Daniel Tudorache, urmăriți penal de DNA pentru achiziții supraevaluate făcute în pandemie

Partenerii noștri