Live

Un primar este acuzat că a îndemnat o femeie să nu meargă la vot dacă o alege pe „doamna aceea, frumoasă"

Data actualizării: Data publicării:
FOTO: INQUAM PHOTOS - Octav Ganea

Poliţiştii din judeţul Gorj fac cercetări după ce o femeie din comuna Fărcăşeşti l-a acuzat pe primar că a îndemnat-o să nu meargă la vot în localitate sau să meargă să voteze în altă parte la alegerile prezidențiale dacă o alege pe „doamna aceea, frumoasă".

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Gorj a deschis o anchetă, duminică, după ce o localnică din comuna Fărcăşeşti a declarat că primarul i-a transmis să nu meargă la vot, dacă nu votează un anumit candidat.

„A fost trimisă o echipă pentru a efectua verificările necesare şi stabilirea situaţiei de fapt", a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj, Miruna Prejbeanu.

Femeia din Fărcăşeşti susţine că edilul i-a transmis să meargă să voteze în oraşul Rovinari dacă nu optează pentru PNL.

„Zice <doamnă, vreau să vă întreb ceva. Cu cine vreţi să votaţi? Votaţi cu doamna aceea, frumoasă?>. I-am zis că <nu te interesează pe matale cu cine votez eu>. Şi dânsul a zis că de ce votez cu aia. (...) <Dacă nu votezi cu PNL, să nu te mai duci la vot!>, a zis primarul. Că dacă nu votez cu PNL să nu votez aici, la Roşia, să votez în oraşul Rovinari", a declarat femeia din comuna Fărcăşeşti.

Primarul comunei Fărcăşesti, Constantin Drăgoescu, nu a comentat, deocamdată, aceste acuzaţii.

Editor web: Vlad Mironescu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Alegeri prezidențiale 2019. Românii fac coadă la secțiile de votare din Londra

Împușcături la o secție de vot din Prahova. Un polițist a fost atacat

Militarii români din Kandahar, surprinşi în imagini în ziua votului pentru alegerile prezidenţiale

Secția de votare unde prezența la alegerile prezidenţiale este de 473%

Partenerii noștri