Live

Alegeri prezidențiale 2019. Dosar penal pentru fraudă cu urna mobilă, în Dolj

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Inquam Photos / George Călin

Un pensionar de 75 de ani din Dolj și un reprezentant al unei comisii de votare din localitatea Goicea, județul Dolj, sunt cercetați penal pentru că au votat în locul unei femei de 74 de ani, soția pensionarului, potrivit Mediafax.

Incidentul a avut loc în timpul votului cu urma mobilă.

Potrivit Poliției Dolj, unul dintre bărbați a semnat în locul femeii, iar celălalt a pus ștampila.

„Polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat de 47 de ani, din Goicea, membru al echipei care a venit cu urna mobilă la o locuință din Goicea Mica, a aplicat ștampila de vot pe buletin, în locul unei femei de 74 de ani. La fața locului s-au deplasat polițiștii, care au constatat că soțul femeii, în vârstă de 75 de ani, ar fi fost cel care ar fi semnat în dreptul femeii, pe listele electorale, iar apoi celălalt bărbat ar fi fost cel care ar fi aplicat ștampila”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Cosmin Grădinaru.

Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru fals material în înscrisuri oficiale și împiedicarea exercitării drepturilor electorale.

Editor web: Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Alegeri prezidențiale 2024. Dosar penal pentru o femeie care a votat deși nu mai are cetățenie română de 25 de ani

Zeci de sancțiuni date de polițiști în ziua votului. Ce incidente electorale au fost semnalate

Campania electorală nu a ajuns în cătunele din munți: „N-am știut”. Oamenii, nevoiți să meargă două ore prin pădure până la urne

Selly încurajează tinerii să meargă la vot: „Gândiți-vă la viitorul vostru”. Are însă și un avertisment

Partenerii noștri