23 august 1944. Cum a reușit Regele Mihai I al României să evite distrugerea țării

În vremea comunismului, momentul 23 august 1944 a fost prezentat ca fiind opera întregului popor. Istoria oficială păstrase doar personajul negativ, pe mareșalul Ion Antonescu.

1927-1930, 1940-1947| Regele Mihai I al României

Născut la 25 octombrie 1921, la Castelul Foişor, Mihai I a domnit în două rânduri. Prima dată a devenit rege în iulie 1927, sub o Regenţă. Tatăl său, Carol, renunţase la tron din cauza unei afaceri amoroase, iar regele Ferdinand, bolnav de cancer, îl desemnase moştenitor pe Mihai. Peste trei ani, acesta a fost detronat de tatăl întors la Bucureşti. Susţinut de cei mai influenţi politicieni, Carol al II-lea şi-a asumat prerogativele regale prin votul unanim al Parlamentului, la 8 iunie 1930.

Pentru Mihai au urmat anii de formare, marcaţi însă de absenţa mamei, regina Elena. Din cauza divorţului care a survenit în 1931, dar mai ales din cauza rigidităţii lui Carol al II lea, copilul nu îşi putea vedea mama, exilată la Florenţa, decât o lună pe an. Trăind mare parte a timpului într-un ambianţă familială rece şi conflictuală, Mihai s-a refugiat în învăţătură. Colegii de clasă proveneau din toate categoriile sociale şi din toate regiunile ţării, iar numeroasele lecţii de sinteză, mai ales cele de istorie şi geografie, le primeau în locurile relevante. În plus, Marele Voievod de Alba Iulia urma şi o şcoală militară, cu un regim strict. A ajuns astfel să bată ţara în lung şi în lat încă din adolescenţă.

1940 | Prăbușirea granițelor României

Bacalaureatul Marelui Voievod de Alba Iulia a coincis cu primul mare episod din tragedia României unite. Examenele orale fuseseră programate la 27 iunie 1940 într-o sală a Palatului Regal, iar ultimatum-ul sovietic pentru cedarea Basarabiei şi a Bucovinei de Nord a sosit în noaptea dinainte. Dimineaţa, viitorul rege, abia ieşit de la examen, a urcat scara voievozilor şi l-a auzit pe Nicolae Iorga, ieşind furios din Consiliul de Coroană şi făcându-i trădători pe cei care deciseseră înăuntru cedarea Basarabiei şi Bucovinei de Nord fără luptă.

La 30 august 1940 a urmat Dictatul de la Viena, arbitrajul lui Hitler şi Mussolini, prin care România a pierdut Transilvania de Nord în favoarea Ungariei. Apoi cedarea Cadrilaterului, către Bulgaria, inclusiv cu Balcicul Reginei Maria. Inima ei, depusă în Capela Stella Maris, a fost dusă la Bran. Era ultimul act din prăbuşirea României unite pentru care muncise atât de mult regina.

Septembrie 1940 | Carol al II-lea, înlocuit de Mihai I

Catastrofa graniţelor a dus la o catastrofă politică. La 6 septembrie 1940, cu Palatul Regal înconjurat de manifestanţi furioşi şi grupuri de legionari care defilau trăgând în aer, Carol al II lea a renunţat la tron îndemnat de generalul Ion Antonescu care, la fel ca mulţi alţii, nu vedea altă ieşire. La cei 19 ani ai săi, Mihai depune jurământul şi este uns Rege de patriarhul Nicodim.

21 iunie 1941| România intră în război contra URSS

Dar rolul noului suveran era formal. România devine stat naţional-legionar, iar generalul Ion Antonescu, conducătorul statului. Acesta l-a ţinut pe Mihai departe de marile decizii politice sau militare. Vestea intrării în război alături de Germania, contra Uniunii Sovietice, pentru recuperarea Basarabiei şi Bucovinei, a aflat-o de la BBC.

Tânărul de 20 de ani refuză insistenţele mareşalului Antonescu de a vizita Transnistria, teritoriu ocupat de administraţia românească şi în care au pierit între 200 şi 300 de mii de evrei deportaţi din România. Mihai ia parte la eforturile reginei Elena de a obţine întoarcerea în ţară a orfanilor de acolo. Graţie ei şi în ciuda ameninţărilor lui Adolf Eichmann însuşi, mii de suflete sunt salvate. În paralel, regele îi vizitează fără reţinere pe militarii americani şi britanici deveniţi prizonieri în România, spre disperarea unor rude de limbă germană, ofiţeri nazişti.

Iulie 1944 | Ieșirea Italiei fasciste din război

Înfrângerea de la Stalingrad, din iarna 1942-'43, apoi ieşirea Italiei din război au periclitat apoi drastic situaţia României. Maturizat înainte de vreme, regele se află în fruntea liderilor democraţi care voiau retragerea României din alianţa cu naziştii.

Iunie 1944| Americanii în Normadia, rușii la Iași

Deşi a acceptat emisari din şi spre Occident, Ion Antonescu nu s-a putut hotărî nici după debarcarea din Normandia, din iunie 1944, şi nici măcar după ce Armata Roşie ajunsese în apropiere de Iaşi, să îl părăsească pe Hitler.

Cosmin Popa, istoric, Institutul "N. Iorga": Eu unul am dubii mari cu privire la calităţile militare ale lui Ion Antonescu. Calităţile lui de strateg militar. Faptul că a preferat ca România să fie implicată în război mizând pe principiul contingentelor mari, în condiţiile în care şi germanii cereau reducerea numerică a armatei, dar o mai bună instruire, o mai bună înarmare. A mers... practic nu a existat o presiune germană, în prima parte a războiului a Blitzkriegului, în care înaintarea germană era spectaculoasă, nu a existat o presiune constantă şi vigurioasă pentru o participare atât de mare a României la război.

23 august 1944| Mihai I a evitat distrugerea țării

Îndepărtarea lui Ion Antonescu, decisă împreună cu ţărănistul Iuliu Maniu şi liberalul Constantin Brătianu, a revenit însă în momentul critic exclusiv Regelui. Liderii politici nu au putut fi găsiţi ca să ia parte la confruntarea Regelui de 23 de ani cu generalul Antonescu. Acesta a refuzat din nou să îl părăsească pe Hitler şi atunci Mihai I a ordonat arestarea lui de către 4 subofiţeri.

Stupoarea comuniştilor Lucreţiu Pătrăşcanu şi Emil Bodnăraş, veniţi de urgenţă la Rege, a arătat că lovitura de Palat de la 23 august 1944 era exact ce nu doreau sovieticii. Ei voiau să zdrobească militar România, nu un aliat cu revendicări teritoriale îndreptăţite.

August 1945-ianuarie 1946 | Grevă regală anti-sovietică

Din nefericire, aliaţii occidentali nu au găsit de cuviinţă să îi informeze pe reprezentanţii legitimi ai ţării de înţelegerile care plasau România în sfera de influenţă sovietică - Teheran/1943, de la Moscova/în toamna lui 1944, Yalta şi Potsdam/1945.

Confruntat cu jumătăţile de adevăruri ale diplomaţilor occidentali de la Bucureşti, Regele Mihai a întâlnit aceeaşi eschivă din partea ale marilor responsabili ai vremii şi la Londra, unde a mers în noiembrie 1947 pentru nunta verişoarei Elisabeta.

1945 | Cortina de Fier împarte Europa

Cosmin Popa, istoric, Institutul "N. Iorga": Roosevelt pleca de la premisa că dându-i lui Stalin ceea ce deja câştigase militar, ceea ce merita având în vedere dreptul învingătorului, poate colabora cu el pe termen lung astfel încât administrarea postbelică a lumii să se petreacă în anumite limite politice şi morale. Sigur că Roosevelt îşi punea problema felului în care se va exercita această putere sovietică covârşitoare în Europa Orientală şi avea foarte multe semne despre cum urma să arate ea la încheierea războiului. Asta nu înseamnă că Uniunea Sovietică era îndreptăţită să impună în aceste ţări un alt tip de totalitarism. Practic, gândiţi-vă că s-a trecut de la un tip de totalitarism, la un altul, la fel de criminal din multe puncte de vedere, orice ar spune astăzi, oricine, esenţa criminală a comunismului este de netăgăduit şi cred că nu avem aici nicio discuţie, nici măcar de ordin terminologic. Asta nu înseamnă că Stalin/ sovieticii era îndreptăţit să impună noi regimuri de teroare, cu scopul subordonării.

30 decembrie 1947 | Abdicarea forțată, prin șantaj

Totuşi, rude regale şi prieteni l-au sfătuit pe rege şi pe mama sa să nu se întoarcă în România. O ţară destinată dictaturii comuniste nu putea avea rege. Regentul Bulgariei fusese ucis. La fel şi apărătorul monarhiei sârbe, Mila Dragici. Dar Mihai se întoarce. Scena abdicării forţate din 30 decembrie 1947 a fost declanşată de doi trădători: dr. Petru Groza, un avocat din Orăştie prin care NKVD îşi plătea de mulţi ani agenţii infiltraţi în România, devenit premier în urma presiunilor sovietice, şi Gheorghe Gheorghiu Dej, şeful Partidului Comunist tutelat de Moscova, viitorul dictator în Republica Populară Română.

3 ianuarie 1948 - 5 decembrie 2017 | Exilul Regelui Mihai

A urmat exilul. Lung. Iniţial, regele a girat rezistenţa sub egida Consiliului Naţional Român, guvernul României în exil. Dar pe măsură ce Occidentul stabilea legături cu autorităţile comunist de la Bucureşti, Regelui i s-a transmis pe diverse canale să tacă, ceea ce a refuzat. Dar nu avea resurse financiare să se facă auzit. În plus, prin infiltrarea anturajului, Mihai I a fost tot timpul urmărit de Securitate. O vreme nu a mai putut să îşi înregistreze nici măcar mesajul de Anul Nou la Europa Liberă, postul de radio finanţat de Statele Unite pentru naţiunile captive dincolo de Cortina de Fier. Vizita lui Nicolae Ceauşescu la regina Elisabeta a Marii Britanii, verişoara regelui Mihai, nu a fost singurul moment dureros.

1992, 1997, anii 2000| Mihai I își revede țara

Nici după Revoluţia din 1989, Regele Mihai nu s-a putut întoarce acasă cu adevărat. Aşa-numitele retrocedări, parţiale şi grevate de obligaţii incompatibile cu respectarea proprietăţii, şi mai ales lipsa unei dezbateri reale cu privire la România, l-au ţintuit pe rege într-un fel de exil perpetuu. A petrecut totuşi câţiva ani la Săvârşin şi s-a întâlnit cu nenumăraţi români obişnuiţi, fugind de formulele seci de protocol.

5 decembrie 2017| Regele Mihai a murit în exil

Zilele de doliu pentru Regele Mihai au fost ca şi cum tragedia României din secolul XX a fost răscumpărată de această coloana vertebrală rămasă dreaptă. În ciuda propagandei şi a miilor de kilometri distanţă, Regele Mihai a fost de la început până la sfârşit Regele Mihai - întruparea a ceea ce trebuia să fie România Felix - ţara în care educaţia contează, în care oamenii se pasionează de inovaţiile tehnice şi de sporturi, în care bunul simţ, umorul şi credinţa te ajută să treci peste necazuri. Regele Mihai, un obraz întors încă spre agresori în aşteptarea unor zile bune.

Editor web: Alina Popescu

• Etichete:
• regele mihai
• 23 august 1944

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei