1 Decembrie 1918. Un succes al băncilor românești

Domnia de 48 de ani a lui Carol I lăsase o ţară sigură pe drepturile ei, cu o monedă puternică. De cealtă parte a graniţei, în provincia care încă aparţinea Imperiului Austro Ungar, exista o reţea eficientă de bănci româneşti. În acelaşi timp, politicienii au finanţat constant şcoli, ziare, cercuri literare şi societăţi teatrale.

Pe strada Gheorghe Bariţiu din Orăştie, judeţul Hunedoara, clădirea cu etaj şi acoperiş nou îşi ascunde stânjenită vârsta şi situaţia. Placa comemorativă spune greşit că dr. Aurel Vlad, una din marile personalităţi ale Unirii din 1918, s-ar fi născut aici. El s-a născut la Turdaş, în apropierea oraşului. Dar aceasta este o eroare măruntă faţă de tragedia pe care o întruchipează casa de la numărul 14 aflată de fapt în paragină.

În toamna lui 1918, această casă a fost ipotecată. Proprietarul, politicianul Aurel Vlad, a garantat cu propria avere, inclusiv cu această clădire din Orăştie, un împrumut consistent. L-a folosit pentru echiparea şi înarmarea gărzilor naţionale româneşti. Drumul spre Alba Iulia nu a fost doar o defilare cu steaguri, ci un traseu plin de pericole. Au existate ciocniri cu forţele maghiare şi secuieşti, s-au înregistrat victime printre delegaţi. Or, gărzile româneşti naţionale româneşti finanţate de au făcut posibilă desfăşurarea în siguranţă a zilei de 1 decembrie 1918, ziua naţională a României. Fie numai pentru acest fapt că a fost ipotecată pentru finanţarea gărzilor naţionale - casa lui Aurel Vlad merită să fie loc de pelerinaj. Este în ruină, iar şanse de restaurare nu se întrevăd prea curând.

Importanţa casei din Orăştie este încă şi mai mare. Avocatul Aurel Vlad, nepotul marelui paşoptist Gheorghe Bariţiu, a fost vreme de mulţi ani directorul Băncii Ardeleana, una din băncile populare româneşti care au finanţat sistematic programul naţional românesc. Aurel Vlad reprezenta a doua generaţie de finanţişti români cu stare implicaţi în politică. Seria fusese deschisă 20 de ani înainte de avocatul Ioan Mihu, un ortodox practicant, unul dintre cei mai avuţi şi cei mai eficienţi politicieni ardeleni din epoca Memorandumului contra maghiarizării din 1892. Aceşti lideri politici au realizat că românii nu îşi pot apăra identitatea naţională în Transilvania dacă nu ies cu toții din starea de sărăcie şi marginalizare provocată de privilegiile medievale Unio Trium Nationum, adică ale maghiarilor, saşilor şi secuilor. În jurul lui 1900 elitele româneşti de la Sibiu, Braşov, Orăştie, Oradea ştiau că politica de succes nu se face cu oameni flămânzi şi ignoranţi. Bogaţii români i-au ajutat pe ţăranii români să cumpere pământ ca să-şi permită să-şi ţină copiii în şcoli.

„Ce se întâmplă? Aceste așezăminte bancare româneşti sunt foarte importante pentru ceea ce a însemnat lupta naţională. În primul rând ai nevoie de o bază economică. Acolo unde saşii şi ungurii în Transilvania ocupaseră exact toate palierele vieţii economice, românii înţeleg că nu se pot dezvolta dacă nu au un sprijin bancar. E o inflorescenţă de astfel de societăţi bancare. A doua în Transilvania este aceasta de la Orăştie, după Albina. (Şi care ce permite? n.r.) permite un ajutor economic păturii rurale. Se dezmembrează o serie de proprietăţi care sunt achiziţionate de aceste forme asociative bancare şi pe urmă sunt împărţite şi creditate ceea ce permite un aflux de proprietate funciară către români”, explică Mihai Căstăian, istoric.

Aceste adevărate politici publice ale Partidului Naţional Român din Transilvania - educaţie şi bunăstare ca acumulare de forţă pentru drepturi politice - au fost esenţa aşa-numitului curent pasivist. Românii nu recunoşteau alipirea Transilvaniei la Ungaria la crearea monarhiei dualiste austro-ungare în 1867. Au decis să nu participe la alegerile pentru Parlamentul ilegitim de la Budapesta şi căutau să obţină din nou autonomia de secole a Principatului, plus drepturi egale pentru naţiunea română. Dar în jurul lui 1900, politicienii români constată că politicile de maghiarizare sunt din ce în ce mai agresive. Devine dominant curentul activist, adică intrarea parlamentarilor români în arena politică maghiară:

„Această modificare de atitudine - trecerea la activismul politic - are Orăştia ca şi nucleu. Este aici o publicaţie Libertatea în jurul ei se adună toate minţile tinere şi luminate ale românilor transilvăneni, este un conflict între generaţii. Şi acest conflict va duce în 1905 la adoptarea activismului politic, intrarea în jocul electoral, deşi condiţiile au fost extrem de dramatice, plasele, sistemul electoral era cenzitar peste care s-a suprapus un desen făcut să dezavantajeze majorităţile româneşti. Şi cu toate acestea reuşesc să trimită 7 sau 10 deputaţi. Să organizeze în Parlamentul de la Budapesta un bloc al minorităţilor nemaghiare şi să ridice probleme de ordin naţional. (atenţie, te întorci la TC 08.54) Toate demersurile lor au trebuit să fie susţinute şi financiar. Aici îl găsim pe Aurel Vlad ca pe un arhitect al Unirii din punct de vedere financiar”, povestește Mihai Căstăian, istoric.

Mai mult decât atât. Pentru că locul de deputat pentru plasa Dobra din care făcea parte Orăştie a devenit vacant în 1903, Aurel Vlad a participat la alegeri şi le-a câştigat. El a devenit astfel primul deputat român în Parlamentul de la Budapesta cu program naţional. La organizarea alegerilor generale din 1905, repetate în 1906 din cauza căderii guvernului, au devenit deputaţi Iuliu Maniu, Aurel Vlad, Alexandru Vaida-Voevod, Teodor Mihaly, Ştefan Cicio-Pop. Demersurile lor politice erau sprijinite de ziare în limba română. Deşi se bucurau de o largă circulaţie în cercurile româneşti, aceste publicaţii aveau frecvente probleme financiare provocate de cenzura guvernamentală.

Unul dintre cele mai importante ziare politice române, Lupta, era finanţat la Budapesta de medicul Alexandru Vaida Voevod, dintr-o veche familie nobiliară românească. Şi casa lui, unde a fost scrisă în octombrie 1918 ciorna documentului prin care Transilvania s-a desprins de Ungaria, stă să se prăbuşească la Olpret, Bobâlna, în judeţul Cluj. Autorităţile actuale nu au planuri de restaurare. Alexandru Vaida Voevod nu se zgârcea însă când a finanţat „Lupta" sau, ca şi Aurel Vlad, gărzile româneşti. Nu costa scoaterea ziarului, cât costau amenzile impuse de autorităţile maghiare.

„În politică este foarte important să intri nu pentru a câştiga bani sau situaţii, ci pentru că pur şi simplu o faci pentru o cauză nobilă care era aici, evidentă: pentru eliberarea neamului românesc, pentru o Românie aşa cum o visau de generaţii. Dar în 1918 nu ştiau că sunt atât de aproape de Unire”, afirmă Mircea Vaida-Voevod, nepotul liderului unionist.

Amenzile drastice erau însă sancţiunile cele mai blânde.

„Dacă criticai guvernul maghiar, erai condamnat la închisoare, ţi se ridica dreptul de practică, iar ziarul era desfiinţat. Deja închisoarea de la Vaţ era închisoarea jurnaliştilor români din Transilvania. Deja aş putea spune că era o obişnuinţă să faci puşcărie la Vaţ din cauza faptului că criticai regimul de la Budapesta .

(Cu ce bani se finanţau aceste ziare? n.r.) Cred că este un aspect foarte important. În primul rând, erau banii unor politicieni care finanţau aceste ziare. Pe vremea respectivă, politicienii dădeau bani să facă politică. Nu făceau politică pentru bani. Apoi, de exemplu, doctorul Ioan Mihu de la Orăştie, înfiinţase o bancă, iar el finanţa şi procesele pe care le aveau jurnaliştii români. Finanţa apărarea, finanţa ziarele şi finanţa şi tinerimea studioasă. De exemplu, nepotul lui Iuliu Maniu primeşte o sumă de bani de la Ioan Mihu, îi scrie unchiuţului său, aşa cum îi spune el: Uite, unchiuţule, am primit o sumă de bani de la doctorul Ioan Mihu, ce onoare pe mine că totuşi m-a văzut ca pe un potenţial tânăr studios. Unchiuţul îi trimite banii de grabă Înapoi că sunt oameni mult mai săraci decât tine care au nevoie de aceşti bani”, explică Gabriel Rustoiu, istoric.

Casa lui Ioan Mihu de la Vinerea, de lângă Cugir, este şi astăzi, sediu de asociaţie agricolă. El s-a stins în 1927 şi a lăsat averea Bisericii Ortodoxe şi comunităţii locale de care a avut grijă toată viaţa.

Iuliu Maniu, viitorul preşedinte al Consiliului Dirigent din Transilvania, de fapt al guvernului provizoriu care în decursul a doi ani a făcut transferul de autoritate către autorităţile de la Bucureşti, finanţa el însuşi comunitatea din care se trăgea. Şi el, cu ascendenţă paşoptistă, Iuliu Maniu nu era atât de bogat precum Ioan Mihu sau Alexandru Vaida Voevod. Tatăl său era judecător, iar cariera proprie de avocat a fost scurtă pentru că a intrat repede în politică unde nu câştiga bani, ci cheltuia veniturile moşiei de la Bădăcin, judeţul Sălaj. A ridicat însă din donaţii personale şcoala din satul natal.

În afara celor care s-au stins înainte de 1945, toţi membrii Consiliului Dirigent al Transilvaniei, părinţii fondatori ai României Unite, au fost arestaţi de comunişti şi au murit în închisori sau în domiciliu forţat. Erau consideraţi imperialişti şi călăi exploatatori. Ei se află şi astăzi în gropile comune de la Sighet, Aiud sau Gherla. Familiile lor s-au văzut în stradă după ce le-au fost confiscate locuinţele. După 1989, descendenţii au reuşit să-şi recupereze casele numai după ani lungi de procese. În anul Centenarului, mulţi îndrăznesc să le reproşeze că nu reuşesc să refacă sau nu vor să cedeze aceste locuinţe istorice. Întrebarea este cât de mult şi-a revenit România dacă efortul cel mare li se cere în continuare familiilor-victime.

Discuție Elena Vijulie, jurnalist - Tudoi Boilă, strănepotul lui Iuliu Maniu: 

-Sunteți supărat pe statul român că nu a ajutat la renovarea acestei case istorice...?

-Eu sunt așa de supărat pe statul român încât acestă nouă supărare nu ar mai putea adăuga foarte mult în plus. Bineînțeles ar fi fost frumos tocmai ca un gest pentru memoria lui Maniu, însă statul român este așa cum îl știm și nu mă surprinde. Mi-aș fi dorit să fie altfel.

-Ce credeți că a fost cel mai groaznic în această perioadă?

-Cu siguranţă, arestarea a sute de mii nu ştiu cât a fost, un milion de deţinuti politici dacă nu mă însel. Au fost elite în general şi dacă nu elite politice au fost elite morale chiar și dintre țărani. Oricine era un om cu păreri care se opunea era închis şi asta a fost o tragedie pentru poporul român, cred. Pentru că ai distrus elitele, cu restul ai făcut ce ai vrut. Şi rezultatele le vedem și astăzi.

• Etichete:
• iuliu maniu
• orastie
• centenar

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei