Live

EURO 2024. Cum puteți să vă luați bilete la România - Olanda. Meciul din optimi se joacă pe 2 iulie la Munchen

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Profimedia

România s-a calificat în optimile de finală de la EURO 2024 de pe primul loc al Grupei E, însă tot va întâlni un adversar puternic, respectiv Olanda, care a încheiat pe locul trei din Grupa D. 

FRF a anunțat cum își pot cumpăra fanii naționalei bilete la România - Olanda

Duelul România - Olanda va avea loc marți, 2 iulie, la Munchen, de la ora 19:00 (ora României). Astfel, Federația Română de Fotbal a transmis cum își pot cumpăra suporterii naționalei bilete la duelul de cinci stele, relatează Digi Sport.

O parte din suporterii care și-au cumpărat deja bilete pentru meciurile din faza grupelor vor primi un email prin care li se va oferi posibilitatea să cumpere 4 tichete la duelul cu Olanda. Apoi, restul biletelot vor putea fi cumpărate de pe site-ul UEFA. 

„Urmează ca în perioada imediat următoare, cei care au cumpărat bilete la cel puțin un meci din cadrul grupelor să primească un email de inștiințare de la UEFA cu posibilitatea de a cumpăra până la 4 bilete, orice categorie.

Ulterior, aceștia vor avea la dispoziție până la 24 de ore să achiziționeze biletele.

Tichetele ce vor rămâne disponibile, dacă va mai fi cazul, vor putea fi achiziționate apoi direct de pe site-ul de ticketing UEFA.

Conform regulamentului, fanii români au rezervate pentru acest meci 7.000 de bilete. Totuși, Federația Română de Fotbal a demarat un dialog cu UEFA și încearcă să obțină dublarea acestui număr.”, a anunțat Federația Română de Fotbal.

Suporterii naționalei au rezervate 7.000 de bilete pentru meci, dar FRF încearcă dublarea numărului, la 14.000. 

Cartea de vizită a Olandei, adversara din optimi

Naţionala României va înfrunta echipa Olandei în optimile de finală ale Campionatului European de fotbal - EURO 2024, găzduit de Germania.

România a câştigat Grupa E a competiţiei, iar Olanda s-a clasat pe locul al treilea în Grupa D. În urma rezultatelor de miercuri, dintre echipele clasate pe locul al treilea în grupe au ratat calificarea Ungaria (3 puncte) şi Croaţia (2 puncte).

La acest EURO, Olanda a învins Polonia cu 2-1, a remizat 0-0 cu Franța și a pierdut în fața Austriei cu 2-3.

Pentru Olanda, câștigătoare în 1988 a trofeului european, aceasta este a 12-a participare la EURO.

Supranumită și „Portocala mecanică”, Olanda este pe locul 7 în clasamentul FIFA.

Lotul Olandei de la EURO 2024:

Portari

1 Bart Verbruggen (Brighton, Anglia)
13 Justin Bijlow (Feyenoord Rotterdam, Olanda)
23 Mark Flekken (Brentford, Anglia)

Fundaşi

2 Lusharel Geertruida (Feyenoord Rotterdam, Olanda)
3 Matthijs de Ligt (Bayern Munchen, Germania)
4 Virgil van Dijk (Liverpool, Anglia)
5 Nathan Ake (Manchester City, Anglia)
6 Stefan de Vrij (Inter Milano, Italia)
15 Micky van de Ven (Tottenham Hotspur, Anglia)
17 Daley Blind (Girona, Spania)
22 Denzel Dumfries (Inter Milano, Italia)

Mijlocaşi

8 Georginio Wijnaldum (Al-Ettifaq, Arabia Saudită)
14 Tijjani Reijnders (AC Milan, Italia)
16 Joey Veerman (PSV Eindhoven, Olanda)
20 Teun Koopmeiners (Atalanta Bergamo, Italia)
24 Jerdy Schouten ( PSV Eindhoven, Olanda)
26 Ryan Gravenberch (Liverpool, Anglia)

Atacanţi

7 Xavi Simons (RB Leipzig, Germania)
9 Wout Weghorst (TSG Hoffenheim, Germania)
10 Memphis Depay (Atletico Madrid, Spania)
11 Cody Gakpo (Liverpool, Anglia)
12 Jeremie Frimpong (Bayer Leverkusen, Germania)
18 Donyell Malen (Borussia Dortmund, Germania)
19 Brian Brobbey (Ajax Amsterdam, Olanda)
25 Steven Bergwijn (Ajax Amsterdam, Olanda)

Selecţioner: Ronald Koeman (Olanda)

Tabloul complet al optimilor de finală

Sâmbătă 29 iunie

meciul 38 Elveţia - Italia (Berlin, 19:00)
meciul 37 Germania - Danemarca (Dortmund, 22:00)

Duminică 30 iunie

meciul 40 Anglia - Slovacia (Gelsenkirchen, 19:00)
meciul 39 Spania - Georgia (Koln, 22:00)

Luni 1 iulie

meciul 42 Franţa - Belgia (Dusseldorf, 19:00)
meciul 41 Portugalia - Slovenia (Frankfurt, 22:00)

Marţi 2 iulie

meciul 43 România - Olanda (Munchen, 19:00)
meciul 44 Austria - Turcia (Leipzig, 22:00)

 

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Echipa României a dat o lecție de civilizație și a curățat lună vestiarul, după eliminarea de la EURO 2024. UEFA a fost impresionată

EURO 2024. Turcia a învins Austria şi merge mai departe. Programul complet al sferturilor

EURO 2024. Reacții după eliminarea României în optimi. „Plecăm cu capul sus, dar cu sufletul frânt”. „Mulțumim românilor”

Le Figaro, înainte de România - Olanda, la EURO 2024: Ianis Hagi e hotărât să calce pe urmele legendarului său tată

Partenerii noștri