EURO 2024. Ce scrie presa străină după egalul dintre România şi Slovacia, rezultat care a dus la calificarea ambelor echipe în optimi
Remiza dintre România şi Slovacia a convenit ambelor echipe, au scris jurnaliştii de la BFMTV, în timp ce lequipe.fr a apreciat că penalty-ul tricolorilor a fost generos acordat de germanul Daniel Siebert.
În ultimul meci din Grupa E, dintre Slovacia şi România (1-1), nu s-a înregistrat niciun învingător, dar o remiză a fost suficientă pentru ca ambele naţiuni să fie fericite, calificându-se în optimi. Conduşi în prima repriză, tricolorii au reacţionat imediat şi au egalat înainte de pauză. În ciuda ocaziilor de ambele părţi în repriza a doua, cele două echipe s-au anulat reciproc şi au eliminat Ucraina, care a remizat cu Belgia (0-0), au notat jurnaliştii de la BFMTV, subliniind că a fost o remiză tristă, care convine tuturor.
„Deşi prima repriză a fost disputată, finalul meciului dintre cele două echipe, care ştiau că s-au calificat cu acest rezultat, s-a transformat într-o glumă bună. Jucătorii nu prea şi-au ascuns intenţiile şi dorinţa de a se califica împreună. A fost un scenariu care a dus la scene surprinzătoare de camaraderie la finalul meciului, după fluierul final. Braţ la braţ, jucătorii celor două echipe s-au felicitat reciproc cu generozitate la mijlocul terenului, înainte de a se îndrepta spre colţurile fanilor lor. Practic la unison, au sărbătorit în faţa fanilor calificarea proaspăt obţinută. Toată lumea era fericită”, a precizat sursa citată de News.ro
Pentru lequipe.fr, egalul de la Frankfurt a convenit ambelor echipe.
Skriniar şi coechipierii săi au fost în avantaj timp de doar 13 minute, cât i-a luat lui Razvan Marin să-l învingă pe Martin Dubravka dintr-un penalty acordat generos de arbitrul Daniel Siebert (37). Dar soarele de pe Deutsche Bank Park din Frankfurt a făcut treptat loc unei ploi torenţiale şi nicio echipă nu a mai reuşit să înscrie, a punctat publicaţia franceză.
Presa din Ucraina, țară care a părăsit EURO 2024, pentru că a remizat cu Belgia, 0-0, a reacționat la rândul său și a descris penalty-ul obținut de România drept unul ”ciudat”.
„A fost măcar fault? Și, dacă a fost, a fost în careu? E penalty? Arbitrul meciului Slovacia - România a luat o decizie ciudată”, au scris ucrainenii de la Sport.ua.
Pentru BBC, România a terminat pe primul loc în Grupa E, după ce a remizat cu Slovacia, scor 0-0, în urma unui meci interesant la Frankfurt.
Jurnaliştii englezi reamintesc că Ianis Hagi avea mai puţin de doi ani ultima dată când România a ajuns în fazele eliminatorii ale unui Campionat European, în vara anului 2000.
Publicația din Ungaria, Nemzetisport, citată de Sport.ro, a reacționat imediat după succesul României: „Două goluri, ploaie, o remiză 1-1 între Slovacia și România. România a terminat prima în grupă, dar Slovacia a avansat și ea în optimi”.
A fost pentru prima dată în istoria Campionatului European când toate cele patru echipe dintr-o singură grupă au terminat la egalitate de puncte.
Reprezentativa României a reuşit o performanţă istorică, miercuri, la Campionatul European din Germania, reuşind calificarea în optimile de finală ale competiţiei. Tricolorii au remizat în ultima etapă a grupelor cu Slovacia, scor 1-1, iar Ucraina a terminat la egalitate cu Belgia, scor 0-0. România a încheiat grupa E pe primul loc. Echipa naţională a mai trecut de grupele Campionatului European o singură dată până acum, în 2000, când a înregistrat şi cea mai bună performanţă, ajungând în sferturile de finală. La ediţiile din 1984, 1996, 2008, 2016 şi 2020 s-a oprit în grupe. La celelalte ediţii a competiţiei continentale tricolorii nu s-au calificat.
Golul României a fost marcat de Răzvan Marin, din penalty, în minutul 37, în timp ce pentru slovaci a punctat Duda (24).
Editor : Liviu Cojan
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News