Live

Video Digistoria – cele mai importante evenimente petrecute în 3 noiembrie

Data publicării:

1957 - PRIMA FIINȚĂ ÎN SPAȚIU

La bordul capsulei Sputnik 2, sovieticii au trimis în spațiu pe Laika, un câine maidanez pe care savanții l-au luat de pe străzile Moscovei. A fost prima ființă în cosmos.

Prin acest zbor, sovieticii doreau să afle efectele spațiului asupra unui organism viu. Nici nu s-au gândit că Laika va scăpa cu viață. Câinele a supraviețuit câteva ore în spațiu.

Experimentul făcut pe Laika a deschis drumul pentru Iuri Gagarin, primul om în spațiu. În ciuda performanțelor inițiale, URSS va pierde cursa spațială în fața SUA.

2014 - SIMBOL AL RENAȘTERII

Acum 9 ani, în New York, a fost inaugurată clădirea One World Trade Center, construită lângă locul unde s-au aflat, până la 11 septembrie 2001, turnurile-gemene WTC.

One World Trade Center, cunoscută și ca Freedom Tower, este cea mai înaltă clădire din SUA și din emisfera vestică. Are 541 m înălțime sau 1.776 ft, anul Independenței SUA.

Acolo unde erau turnurile gemene este acum un memorial. Fundațiile au devenit două bazine uriașe, în jurul cărora sunt plăci cu numele tuturor victimelor de la 9/11.

1935 - GRECIA ÎȘI CERE REGELE ÎNAPOI

Grecia a organizat un referendum, iar 98% dintre votanți au cerut restaurarea monarhiei și revenirea regelui George al II-lea, ginerele Reginei Maria a României.

El trăise în exil în România, patria soției lui, Principesa Elisabeta. Dar aceasta nu vrea în Grecia. Cere divorț și își va face o reședință în București: Palatul Elisabeta.

Regele vine singur în țară pe 25 noiembrie 1935. După 7 ani, va pleca iar în exil, după ce naziștii au ocupat țara. S-a întors acasă în 1946. Era unchiul regelui Mihai.

Editor : B.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Digistoria – cele mai importante evenimente petrecute pe 18 decembrie

Toți elevii de liceu, din clasele a XII-a și a XIII-a, vor studia „Istoria comunismului din România”

Digistoria – cele mai importante evenimente petrecute pe 13 decembrie

Digistoria – cele mai importante evenimente petrecute pe 12 decembrie

Partenerii noștri