Live

Video Digistoria – cele mai importante evenimente petrecute în 28 mai

Data publicării:

1905 VICTORIE JAPONEZĂ, UMILINȚĂ RUSEASCĂ

Bătălia de la Tsushima, între flotele Rusiei și Japonie, se încheia cu o victorie japoneză. Flota rusă de la Marea Baltică era distrusă complet. Moscova era umilită.

Navele rusești călătoriseră peste 33.000 de kilometri, din Marea Baltică, până în Pacific. Când au ajuns, vasele și echipajele lor erau deja într-o stare proastă.

A fost primul triumf al unei țări asiatice în fața unei puteri europene. A marcat începutul ascensiunii Japoniei care a devenit o mare putere globală, statut pe care îl are și astăzi.

1987 ATERIZARE ÎN PIAȚA ROȘIE

Mathias Rust, un vest-german în vârstă de 18 ani, trece cu avionul său ușor prin apărarea antiaeriană a URSS și aterizează în mijlocul Pieței Roșii din Moscova.

Rust plecase de la Helsinki, a trecut golful Finlandei în Estonia și a mers sute de kilometri până la Moscova. Unele radare sovietice l-au văzut, dar au crezut că e de-al lor.

Tânărul german a fost arestat la două ore după aterizare. A fost eliberat în 1988, ca gest de bunăvoință față de Vest. Avionul lui Mathias Rust se află la un muzeu din Germania.

1937 MAȘINA POPORULUI

Compania auto Volkswagen era fondată de Germania nazistă. Scopul era producerea unei mașini ieftine, care să fie accesibilă pentru toate familiile germane.

Vehiculul în cauză era "Broscuța". Dar producția a fost întreruptă de război. În 1945, fabrica VW cade sub controlul UK. Armata britanică repornește producția.

Începând cu 1948, Volkswagen a devenit un element important - simbolic și economic - al renașterii Germaniei de Vest. Originea companiei nu mai are mare importanță.

Editor : C.L.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Digistoria - cele mai importante evenimente petrecute pe 20 decembrie

Digistoria – cele mai importante evenimente petrecute pe 18 decembrie

Toți elevii de liceu, din clasele a XII-a și a XIII-a, vor studia „Istoria comunismului din România”

Digistoria – cele mai importante evenimente petrecute pe 13 decembrie

Partenerii noștri