Live

TikTok a răspuns Comisiei Europene în legătură cu situația alegerilor prezidențiale din România. Ce va face CE

Data publicării:
TikTok. Imagine cu caracter ilustrativ Foto: Profimedia Images

Compania TikTok a răspuns în termenul impus de Comisia Europeană, 13 decembrie, cererilor de informaţii ale Executivului UE din 2 octombrie şi 29 noiembrie legate de modul în care a gestionat riscurile legate de manipularea unor conţinuturi şi le-a redus pe cele de exploatare incorectă a serviciilor sale sau care decurg din sistemul său de recomandări, a confirmat sâmbătă un purtător de cuvânt al instituţiei.

"Pot să confirm că TikTok a răspuns cererilor noastre de informaţii trimise pe 2 octombrie şi 29 noiembrie. Comisia va evalua acum cu atenţie răspunsurile", a răspuns sâmbătă, prin email, unei întrebări pe această temă, Thomas Regnier, purtător de cuvânt al CE pentru economie digitală, cercetare şi inovare.

Comisia Europeană a trimis pe 29 noiembrie companiei TikTok o cerere de informaţii în conformitate cu Actul Serviciilor Digitală (DSA), înainte de al doilea tur al alegerilor prezidenţiale din România, care ulterior nu a mai avut loc din cauza anulării scrutinului.

În această cerere de informaţii se menţionează că "în contextul alegerilor în desfăşurare din România, Comisia solicită TikTok să furnizeze informaţii privind modul în care a gestionat riscurile de manipulare a informaţiei. În special, Comisia îi cere TikTok să furnizeze informaţii detaliate privind modul în care a analizat şi a redus riscul de exploatare neautentică sau automată a serviciilor sale şi riscurile care decurg din sistemul său de recomandări."

Comisia cere informații

De asemenea, în acest document Comisia "cere informaţii despre eforturile TikTok de a permite unei game mai largi de actori terţi să efectueze monitorizarea publică a reţelei, precum şi să aibă acces la date accesibile public pentru a detecta, identifica şi înţelege riscurile sistemice legate de procesul electoral".

Comisia menţiona în cererea de informaţii termenul de 13 decembrie şi afirma că "plecând de evaluarea acestor răspunsuri, va determina ce paşi ulteriori sunt necesari". Aceştia pot merge până la o amendă de 1% din cifra de afaceri a TikTok sau la închiderea reţelei în UE, dar purtătorul de cuvânt citat a declarat vineri, în briefingul cotidian al Comisiei Europene, că totuşi compania nu risca nimic dacă nu răspundea în termen, pentru că abia o nouă adresă în acest sens ar fi fost obligatorie din punct de vedere legal.

Comisia menţionează în comunicatul său de pe 29 noiembrie că noua cerere de informaţii urmează după cea trimisă la 2 octombrie, atât TikTok, cât şi Snapchat şi YouTube, "privind modul în care este conceput şi funcţionează sistemul de recomandări în legătură cu alegerile", referindu-se practic la mecanismul prin care anumite postări ajung să devină foarte vizibile într-un timp foarte scurt.

Între timp presiunea asupra platformelor de social media pentru combaterea dezinformării şi a manipulării informaţiilor continuă la nivelul instituţiilor UE. Marţi va avea loc în plenul PE reunit la Strasbourg o dezbatere privind dezinformarea pe platformele de social media, precum TikTok, şi riscurile asociate pentru integritatea alegerilor din Europa.

 

Editor : M.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

USR solicită publicarea execuției bugetare. „Trebuie să putem lua decizii corecte pentru 2025”

TikTok va fi eliminat din magazinele de aplicații din SUA. Apple și Google trebuie să ia măsuri, avertizează doi deputați americani

Crin Antonescu, despre Călin Georgescu: Nu păcătuiește prin orientarea antioccidentală, păcătuiește pentru că minte

Crin Antonescu, întrebat dacă va candida la prezidențiale: „Dacă cineva mi-ar face o propunere, aș da un răspuns”

Partenerii noștri