Live

Ciolacu, despre cursa pentru Capitală: Matematic, într-o logică de analişti politici, domnul Piedone nu mai are nicio şansă

Data actualizării: Data publicării:
Marcel Ciolacu, premierul României. Foto: Inquam Photos / George Călin

Premierul Marcel Ciolacu a declarat sâmbătă, la Prima TV, că, matematic, Cristian Popescu Piedone nu mai are nicio şansă să devină primarul general al Capitalei. El spune că pe primul locul se află Nicușor Dan, iar pe locul doi este Gabriela Firea. 

„Din punctul meu de vedere, în acest moment, domnul Nicuşor Dan, fiind şi primar în funcţie, este pe primul loc. Pe locul doi este Gabriela Firea, fiindcă converteşte foarte mult din voturile partidului, aproape 90% în acest moment şi pe locul 3 a trecut domnul Piedone. Matematic, dacă e să intrăm într-o logică de analişti politici, domnul Piedone nu mai are nicio şansă. Nu am vorbit cu domnul Piedone la telefon, nu a fost o negociere, nu îmi permit să îi cer nici unui prieten, deciziile le luăm fiecare dintre noi şi ni le asumăm, dânsul hotărăşte. I-am spus, hai să aşezăm lucrurile într-o normalitate. Totuşi, cel mai bun candidat în acest moment pentru primăria Capitalei este Gabriela Firea”, a spus Ciolacu, potrivit Agerpres. 

El a menţionat că îl cunoaşte Cristian Popescu Piedone de mult timp, că acesta a fost prietenul fratelui său mai mare.

„Îl cunosc pe Piedone de prin anul 1992 , 1994, 1996. El a fost şi este, cred că nu s-au mai văzut de foarte mulţi ani, cu fratele meu mai mare, cu Mihai, erau prieteni în acea perioadă. Aşa l-am cunoscut eu pe Cristian Popescu Piedone. Eu, în timpul studenţiei, am lucrat la o companie româno-israeliană unde era şi fratele meu acţionar, avea vreo 10% şi în acel context l-am cunoscut pe domnul Popescu. La Bucureşti. Îi cunosc familia, îi cunosc băiatul, este parlamentar ales la Suceava, un copil foarte bun, părerea mea că avea drumului lui politic bine conturat şi creştea. O cunosc pe soţia domnului Piedone”, a afirmat Marcel Ciolacu.

Editor : C.L.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Reacția Elenei Lasconi, după învestirea noului Guvern: „Au combinat cum au putut ca să nu-şi piardă influenţa”

George Simion, despre Guvernul Ciolacu 2: „N-aţi auzit vocea poporului”

Marcel Ciolacu: „Funcţionarul public a devenit similar cu cornul abundenţei”. Ce spune despre sănătate și educație

Nicușor Dan, despre candidatura lui Crin Antonescu: „E o decizie pe care au luat-o, foarte bine, eu mi-o mențin pe a mea”

Partenerii noștri