Sorin Grindeanu, despre posibilele alianțe: PMP nu va face pragul electoral. Să vedem rezultatele finale

Data actualizării: Data publicării:
sorin grindeanu conferinta de presa
Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii. Foto: Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Sorin Grindeanu a declarat în cadrul unei conferințe de presă că PSD va anunța posibile alianțe după aflarea rezultatelor finale la alegerile parlamentare 2020. Prim-vicepreşedintele PSD susține că potrivit datelor pe care le are, PMP nu va trece pragul electoral și nu va intra în Parlament. În ceea ce privește o posibilă colaborare cu AUR, Grindeanu a spus că în opinia sa sunt foarte puține șanse în acest sens. 

Consiliul Naţional al PSD va avea loc undeva la jumătatea acestei săptămâni, în vreo două zile, a mai anunţat Grindeanu, care a precizat că abia după aflarea rezultatelor finale la alegerile parlamentare vor putea vorbi despre un posibil premier și despre posibile alianțe. 

"Vom vedea fiecare partid cate mandate are. Vom putea să spunem cine va fi premierul, cu cine ne aliem pentru a face acea majoritate și pentru a păstra ce am obținut de la votul oamenilor din 6 decembrie", a spus prim-vicepreşedintele PSD.

Întrebat ce părere are despre noul partid Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR), Grideanu a spus că în opinia sa PSD nu va face vreo alianță cu reprezentanții AUR, motivând că "nu sunt în concordanţă cu linia PSD".

„A fost o surpriză şi nu cred că doar pentru PSD, ci pentru toată lumea, faptul că această nouă formaţiune politică a făcut pragul electoral de 5%. Nu avem foarte multe date niciunii dintre noi despre formaţiunea respectivă, dar există şanse foarte puţine spre zero să ne aliem cu un asemenea partid. Pentru că excesele pe care le-am văzut nu sunt în concordanţă cu linia PSD. Dar nu e o decizie luată de PSD, e o opinie personală. Decizia va fi luată în acel Consiliu Naţional care va aveam loc undeva la jumătatea acestei săptămâni, două zile”, a afirmat Sorin Grindeanu, într-o conferinţă de presă luni susţinută la sediul partidului.

În ceea ce privește o posibilă alianță cu PMP, Grindeanu a spus că potrivit datelor pe care Partidul Social Democrat le deține, Partidul Mișcarea Populară nu va trece pragul electoral de 5%, deși Traian Băsescu a anunțat că PMP va intra în Parlament.

"Să vedem rezultatele finale apropo de PMP. Așa cum stiți cu toții, această numărătoare e aproape de final. Pe ceea ce avem noi, PMP nu face pragul electoral", a conchis Grindeanu. 

BEC a anunțat primele rezultate oficiale parțiale. Potrivit acestora, în parlament vor intra cinci partide, respectiv PSD, PNL, USR PLUS, AUR și UDMR. „Din cele 19.553 de secții de votare, până la ora 10:00 au fost centralizate procesele verbale din 12.228 de secții de vot, reprezentând 62,54%”, transmite BEC.

 

Editor : Alexandra Andronie

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cine este adevăratul copil Kinder: Un italian pune capăt confuziei și...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Christina Aguilera, ținta comentariilor dure: „Nu mai arată ca înainte!” Artista, acuzată că a slăbit prea...
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
„Familii cu inima frântă”. Turistă de 19 ani moartă, după ce a băut „shot-uri” gratuite în vacanță. Alte...
Newsweek
Pensionarii cu pensie mică și grupe de muncă, victorie uriașă în instanță. Când iau bani mai mulți?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Ralph Macchio, onorat cu o stea pe Hollywood Walk Of Fame: „Înseamnă totul pentru mine”. Cum arată azi...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”