Socialiștii europeni: PSD-ul, îndreptățit să aibă prima șansă de a forma viitorul guvern

Data publicării:
Serghei Stanisev la tribuna cu steagul romaniei in spate
Serghei Stanișev, liderul socialiștilor europeni Foto: Agerpres

Socialiștii europeni au transmis luni un comunicat în care spun că liderul PSD, Marcel Ciolacu, este îndreptățit să fie fie cel care propune premierul, în urma rezultatatului de la alegerile parlamentare. În același timp, socialiștii îi critică pe rivalii politici liberali, inclusiv pe președintele Iohannis, avertizând că s-ar putea să încerce să nu respecte „voința poporului român”. În context, liderul PNL, Ludovic Orban, este comparat de socialiști cu Donald Trump, pentru că nu-și recunoaște înfrângerea.

Partidul Socialiștilor Europeni, condus de fostul premier bulgar Serghei Stanișev, felicită PSD pentru „victoria clară” din alegerile parlamentare de la 6 decembrie 2020. Rezultatele finale arată că PSD și-a adjudecat aproape 30 la sută din voturi, mai mult decât oricare partid. Voința poporului român trebuie acum respectată. Fiind cel mai mare partid în urma acestor alegeri, PSD-ului ar trebui să i se acorde prima șansă pentru a propune viitorul premier și pentru a prezenta un program de guvernare, arată PES într-un comunicat.

„Îi transmit cele mai călduroase felicitări lui Marcel Ciolacu și PSD. Au câștigat încrederea poporului în cursul unei campanii electorale în care guvernul s-a folosit de toată influența sa pentru a delegitima PSD. Ca învingător în aceste alegeri, lui Marcel Ciolacu trebuie să i se dea ocazia de a forma viitorul guvern. Președintele Iohannis trebuie să-și îndeplinească imparțial rolul său constituțional și să reflecte voința exprimată în mod clar de alegătorii români. Trebuie să deschidă calea pentru un guvern PSD al progresului și stabilității, care să poată administra criza COVID și refacerea economică”, a declarat Serghei Stanișev, președintele PES.

Înainte de alegeri, PES și-a exprimat îngrijorările în legătură cu tacticile PNL și ale președintelui Iohannis, avertizând că președintele s-ar putea să refuze să accepte voința poporului român, subliniază PES.

În final, socialiștii europeni îl compară pe Ludovic Orban cu președintele Donald Trump: „Seara trecută, actualul premier liberal Ludovic Orban a încercat să-și revendice victoria în alegeri după ce au fost anunțate rezultatele inițiale ale exit-pollurilor. Exact ca președintele în exercițiu Donald Trump, Orban încearcă să pozeze în câștigătorul alegerilor, în ciuda faptului că a pierdut în mod clar”. 

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Alegerile în România, când țara era „roșie sângerie”: metodele prin care șefii statului erau numiți, nu aleși...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Christina Aguilera, ținta comentariilor dure: „Nu mai arată ca înainte!” Artista, acuzată că a slăbit prea...
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
„Familii cu inima frântă”. Turistă de 19 ani moartă, după ce a băut „shot-uri” gratuite în vacanță. Alte...
Newsweek
Pensionarii cu pensie mică și grupe de muncă, victorie uriașă în instanță. Când iau bani mai mulți?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Ralph Macchio, onorat cu o stea pe Hollywood Walk Of Fame: „Înseamnă totul pentru mine”. Cum arată azi...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”