Video Klaus Iohannis: Alegerile parlamentare vor avea loc termen. Democrația nu poate fi pusă în paranteză

Data publicării:
buletin vot urna la alegerile locale 2020
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Președintele Klaus Iohannis a declarat că alegerile parlamentare vor avea loc la termen, în 6 decembrie, chiar dacă numărul de cazuri noi de infectare cu coronavirus este în creștere. Șeful statului spune că România „are două probleme grave - pandemia și problema politică” și că este necesar ca „românii să aleagă un nou parlament legitim”. „Democrația nu poate fi pusă în paranteză”, a concluzionat Președintele României. 

„Din nefericire, acum în România, avem două probleme grave – una de sănătate publică care este pandemia și cu această pandemie ne confruntăm de aproape un an de zile. Însă, între timp am învățat multe despre acest virus, știm ce măsuri se pot lua pentru a încetini răspândirea. Însă, în continuare, pandemia rămâne o mare problemă și ea va fi rezolvată doar atunci când vom avea un vaccin. Numai că nu știm când va fi momentul acesta. Sigur, în media apar știri pozitive despre cum au progresat unii sau alții cu producerea vaccinului, însă o dată certă în acest moment nu poate nimeni să spună.

În același timp, avem și o problemă politică. Avem un parlament care este dominat de un PSD care și-a pierdut orice legitimate și guvernul într-o parte se luptă pentru a ține lucrurile sub control, pe de cealaltă parte PSD-ul, în Parlament, trage permanent frâna de mână și lucrurile nu pot să fie mișcate așa cum își doresc românii în acest moment. Românii își doresc să avem un parlament legitim care, împreună cu guvernul, lucrează pentru ei, face planuri de viitor, face planuri pentru redresare. Or, cu PSD în parlament, aceste lucruri funcționează, cum s-ar spune, cu frâna de mână trasă, iar democrația nu poate fi pusă în paranteză.

Nu putem să ne imaginăm să stăm în acest blocaj politic provcat de PSD fără să facem alegeri și fără să știm cum va arăta anul viitor. Din toate aceste motive, noi suntem acum în situația să organizăm alegeri parlamentare la termen fiindcă este singura soluție prin care românilor li se poate permite o continuare a demersurilor democratice așteptate, este singura modalitate prin care românii, în definitiv, își pot alege acum un nou parlament care să ducă lucrurile mai departe, care să permită construirea unui guvern puternic în jurul PNL, împreună cu alte partide democratice, o nouă majoritate, care vine și votează măsurile mult așteptate de români și permit ieșirea României și din criza sanitară și din criza politică”, a spus președintele Klaus Iohannis.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Vine o vreme așa cum nu a mai fost de mulți ani, anunță meteorologii ANM. Cum va fi de Crăciun
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Christina Aguilera, ținta comentariilor dure: „Nu mai arată ca înainte!” Artista, acuzată că a slăbit prea...
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
„Familii cu inima frântă”. Turistă de 19 ani moartă, după ce a băut „shot-uri” gratuite în vacanță. Alte...
Newsweek
Care pensionari iau 375 lei în plus la pensie în decembrie? Cum și când se acordă banii?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Ralph Macchio, onorat cu o stea pe Hollywood Walk Of Fame: „Înseamnă totul pentru mine”. Cum arată azi...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”