Cine este Diana Șoșoacă, viitor senator AUR

Data actualizării: Data publicării:
Diana Iovanovici-Șoșoacă lider AUR, senator AUR de Iași
Foto: Facebook/Diana Iovanovici-Șoșoacă

Surprinzătoarea victorie a partidului naționalist AUR care, conform rezultatelor parțiale ale alegeilor parlamentare, a reușit să depășească pragul electoral de 5%, va aduce cu sine noi figuri politice în Parlament. O astfel de figură este cea a avocatei Diana Iovanovici-Șoșoacă, ajunsă senator AUR de Iași. Șoșoacă a reușit performanța de a deveni, în foarte scurt timp, o vedetă a Internetului, după ce s-a remarcat prin aparițiile sale în clipuri video în care a militat împotriva măsurilor de combatere a pandemiei de COVID-19 și din postura de avocat cu care IPS Teodosie a venit în fața judecătorilor în recentul scandal al pelerinajului de Sfântul Andrei.

Diana Iovanovici-Șoșoacă a câștigat notorietate și tracțiune electorală în special de pe urma pandemiei de COVID-19 și a măsurilor luate de autoritățile române în această perioadă. Unul din momentele de „aur” pentru evoluția sa politică l-a reprezentat un discurs ținut în octombrie la Iași, după decizia impunerii de restricții cu prilejul pelerinajului de la Sfânta Parascheva.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

„Cine e Iohannis, să ne spună nouă, poporul pe care și-a clădit puterea, să nu mergem la Iași, la Sfânta Paraschiva?”, se întreba, atunci, în fața a câtorva sute de oameni, doamna Șoșoacă.

„I-am spus lui Orban: Arestează-mă, bă! Că nu mă oprești tu pe mine!”, a spus Șoșoacă.

După Iași, la doar două luni distanță, Diana Șoșoacă s-a remarcat la Constanța cu prilejul unui alt scandal similar, declanșat de combinația dintre restricțiile impuse de pandemia COVID-19 și sărbătoarea religioasă ocazionată de pelerinajul la peştera Sf. Apostol Andrei.

Cu această ocazie, IPS Teodosie, Arhiespiscopul Tomisului a dat în judecată autoritățile din Constanța pentru a ridica restricțiile.

„Îmi caut niște avocați serioși”, a spus Teodosie.

Avocatul Diana Ivanovici-Șoșoacă a fost cea care l-a reprezentat în instanță pe înaltul ierarh bisericesc.

Demersurile legale n-au avut succes, după ce Tribunalul Constanța a decis ca la pelerinaj să participe doar localnicii. Hotărârea instanței a fost însă, practic, degeaba, deoarece, în cele din urmă, jandarmii și poliția nu au făcut nimic pentru a-i opri pe pelerinii și pe credincioșii sosiți din alte localități.

Printre cei veniți din afara Constanței s-a aflat și Șoșoacă. „Și dacă ne-ar fi oprit, o luam pe câmp şi ajungeam la Sfântul Andrei. Doamne ajută!”, a spus ea, cu acest prilej.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

În alt clip video, Diana Șoșoacă este filmată în timp ce rostește un apel către români, într-o înregistrare video de peste o oră și 20 de minute.

„Români! Este momentul recuperării României! Este momentul eliberării de sub dominația bolșevico-stalinistă a lui Iohannis, Orban și a lui Arafat. Români! Este momentul nostru!”, a declarat, printre altele, politicianul AUR, cu acest prilej.

Editor : Mihnea Lazăr

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Marcel Ciolacu a susținut ultima ședință la Guvern ca premier al României. Mesajul pentru viitorul cabinet...
Digi FM
Tudor Chirilă a primit amenințări cu moartea: "Inboxul meu e plin de înjurături suburbane, dar am să spun...
Pro FM
Celine Dion, la 30 de ani de la aniversarea nunții cu soțul pierdut în 2016: "Ești totul pentru noi. Îți...
Film Now
Tom Cruise, recompensat de Marina SUA pentru că a stimulat recrutarea de piloți: "Voi continua să îmi servesc...
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Pensiile în pericol în 2025: „Ordonanța trenulețul” vine peste pensionari! Câți bani se pot pierde?
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Keanu Reeves, despre posibilitatea de a reveni într-un nou film John Wick. Starul dezvăluie ce îl ține pe loc...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei