Tăriceanu vrea un acord politic cu PSD pentru locale: Alternativă la incompetenții din PNL, neomarxiștii din USR și turnătorii din PMP

Data actualizării: Data publicării:
calin popescu tariceanu conferinta de presa
Călin Popescu Tăriceanu Foto: INQUAM Photos/ Ilona Andrei

Călin Popescu Tăriceanu a anunțat că va propune colegilor din conducerea ALDE semnarea unui acord politic cu PSD, în vederea alegerilor locale, care să fie „o alternativă serioasă la incompetenții din PNL, neomarxiștii din USR și turnătorii din PMP”, potrivit Mediafax.

„Voi propune colegilor din conducerea ALDE, în ședința care începe la această oră, să aprobăm semnarea unui acord politic cu PSD, în vederea alegerilor locale. Scopul acestui acord nu este doar de a ne sprijini reciproc candidații la alegerile locale, ci de a pune bazele unei alternative serioase la incompetenții din PNL, neomarxiștii din USR și turnătorii din PMP. Această alianță va aduce o administrație dreaptă și profesionistă. Această alianță va asigura o platformă solidă candidaților experimentați și competenți pe care îi avem și a căror voce riscă să nu fie auzită din cauza propagandiștilor populiști. Mulțumită acestei alianțe vom asigura majorități cât mai consistente în consiliile locale și județene”, a scris pe Facebook Călin Popescu Tăriceanu.

El apreciază că prezența ALDE în această alianță va aduce o componentă liberală importantă, care să garanteze că vocea antreprenorului român de la nivel local se face auzită.

„Prezența ALDE va garanta că puterea se va reîntoarce la autoritățile locale, adică mai aproape de cetățean. Prezența ALDE în alianță va garanta că libertățile și drepturile cetățenilor nu vor fi doar niște vorbe pe hârtie, așa cum sunt acum, ci că va exista un partid gata să lupte pentru aceste valori. Această alianță va trebui să readucă încrederea oamenilor în guvernare, încrederea oamenilor că există și alte soluții decât cele care ne îngrădesc drepturile și libertățile. Această alianță este garanția că se poate guverna și fără amenzi amețitoare, și fără izolări nesfârșite în case, și fără frică și spaimă! Această alianță își propune să facă din cetățeni parteneri egali în guvernare și nu cobai pe care se încearcă tot felul de experimente. Această alianță va respecta legile și va mări pensiile și alocațiile așa cum prevede legea. Pentru că această alianță înțelege să închidă cercul economiei și să investească în oameni, nu doar în companii”, a adăugat liderul ALDE.

El menționează că „drumul nu va fi ușor și nu va fi scurt”.

”Acest guvern a reușit să strice atât de mult într-un timp atât de scurt încât e și greu să spui de unde trebuie început. E clar că deschiderea școlilor este o prioritate și aici decizia trebuie mutată de la București în fiecare școală și comunitate. De asemenea, controlul și lupta împotriva coronavirusului trebuie date autorităților locale. Comunitățile știu cel mai bine ce se întâmplă acolo, care sunt pericolele și care pot fi soluțiile. Dacă guvernul ar fi ascultat de noi și ar fi încurajat, sau măcar nu le-ar fi băgat bețe în roate autorităților locale să testeze masiv, azi am fi fost mult mai bine pregătiți pentru toamnă. Cred că cel mai dificil lucru pe care îl avem de făcut este să repornim cu adevărat economia. Economia reală, nu cea ținută în viață prin respirație artificială, economia care produce lucruri care au cumpărători. Ca produsele locale să aibă succes trebuie ca oamenii să-și revină din acest coșmar, să-și recapete încrederea că mâine va fi o zi mai bună, să fie optimiști și să-și facă planuri de viitor! Asta trebuie să facă această alianță: să redea oamenilor încrederea în ziua de mâine, să fie o alianță pentru un nou început”, a conchis Tăriceanu.

Editor web: Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Casa unei românce din Anglia, desemnată una dintre locuințele cel mai frumos decorate din Marea Britanie. Cei...
Digi FM
De 40 de ani împreună, la fel de îndrăgostiți. Goldie Hawn și Kurt Russell, fericiți în vacanța de Crăciun...
Pro FM
Dua Lipa, cerută în căsătorie de Crăciun, după un an de relație. Cine e logodnicul celei mai populare artiste...
Film Now
Nicole Kidman, spectaculoasă și la plajă, nu doar pe covorul roșu. Actrița de 57 de ani, impecabilă într-un...
Adevarul
Reacția elegantă a portarului Florin Niță, după ce a fost făcut nesimțit de un fost mare fotbalist
Newsweek
Pensiile contributive, militare și speciale NU cresc. Ultima formă a Ordonanței Trenulețul DOCUMENT
Digi FM
Denzel Washington a împlinit 70 de ani. Actorul cu carieră de legendă iubește aceeași femeie de peste patru...
Digi World
Ce se întâmplă în corpul tău când ești mahmur. Ce efecte are o noapte îmbibată în alcool asupra organismului
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată Tia Carrere la peste 20 de ani de la serialul "Vânătoarea de comori". Într-o rochie scurtă și...
UTV
Dua Lipa, ceruta in casatorie de Craciun. Iubitul ei, Callum Turner, a facut pasul cel mare dupa un an de...