Cine este Cătălin Dumitru Toma, liberalul care a reușit să-l „detroneze” pe Marian Oprișan

Data publicării:
Catalin Dumitru Toma in senat
Cătălin Dumitru Toma Foto: Senatul României

Liberalul Cătălin Dumitru Toma va fi noul președinte al Consiliului Județean Vrancea, funcție pe care de 20 de ani o deținea social-democratul Marian Oprișan, considerat unul dintre cei mai vechi „baroni” PSD. Este, fără îndoială, una dintre cele mai mari surprize ale alegerilor locale din 2020.

La alegerile locale din 2020 alegătorii l-au putut vota direct pe președintele Consiliului Județean. În urmă cu 4 ani, acesta a fost ales dintre consilierii județeni, votați pe liste, chiar de către aceștia. 

Citiți și: Alegeri locale 2020. Ce atribuții are președintele de Consiliu Județean

Gazetarul Cristian Tudor Popescu spunea la Digi24 că înlăturarea de la putere a lui Marian Oprișan în Vrancea este un semnal mai puternic decât înfrângerea Gabrielei Firea. „Gândiți-vă puțin ce înseamnă: Gabriela Firea este venită în PSD de șase ani. Oprișan e fibră! Oprișan înseamnă PSD. Oprișan însemna unul dintre nemuritorii din PSD”, a comentat gazetarul.

Cătălin Dumitru Toma este senator liberal din 2016, după ce timp de opt ani a fost primar al comunei Jariștea (2008-2016). În Senat, este secretar în Comisia pentru Afaceri Europene și membru în Comisia pentru Administraţia Publică si Organizarea Teritoriului.

În vârstă de 42 de ani, el a urmat o filieră umanistă în cariera profesională. A absolvit în 1999 Facultatea de Sociologie, Psihologie şi Pedagogie a Universității București, apoi a fost profesor și timp de doi ani și director-adjunct la Liceul Teoretic „Duiliu Zamfirescu” din Odobești, Vrancea, liceu al cărui elev fusese.

În 2005 a făcut cursuri postuniversitare în Franța (Maitrise de francais langue etrangere, Universitatea „Blaise Pascal”), iar în 2009 și-a luat licența în filologie la Facultatea de Limba si Literatura Română – specializare limba franceză - la Universitatea „Spiru Haret” din București. Are și un certificat de înalt funcționar public, pe care l-a obținut în 2012.

Activează de cel puțin zece ani în filiala PNL Vrancea. Între 2010 și 2014 a fost în organizația de tineret, iar din 2014 este membru în Consiliul Local Executiv al PNL Vrancea. În 2016 a preluat conducerea organizației județene a PNL. 

 

Citiți și:  Rezultate parțiale alegeri locale 2020. Cum arată noua hartă politică a României

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Marcel Ciolacu a susținut ultima ședință la Guvern ca premier al României. Mesajul pentru viitorul cabinet...
Digi FM
Tudor Chirilă a primit amenințări cu moartea: "Inboxul meu e plin de înjurături suburbane, dar am să spun...
Pro FM
Celine Dion, la 30 de ani de la aniversarea nunții cu soțul pierdut în 2016: "Ești totul pentru noi. Îți...
Film Now
Detalii despre viața lui Amber Heard în Madrid: "Nu iese în evidență". A înlocuit agitația din L.A. cu tihna...
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Pensiile în pericol în 2025: „Ordonanța trenulețul” vine peste pensionari! Câți bani se pot pierde?
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Jamie Foxx, prima reacție după altercația de ziua lui: "Când lumina ta strălucește puternic, ei încearcă să...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei