„Angajamentul pentru Noul Bucureşti”. Orban: Viitorul primar general are nevoie de un parteneriat solid cu Guvernul

Data actualizării: Data publicării:
ludovic orban nicusor dan angajament

Preşedinţii PNL, USR şi PLUS - Ludovic Orban, Dan Barna şi Dacian Cioloş - au semnat, vineri, „Angajamentul pentru Noul Bucureşti”, prin care îl susţin pe candidatul Nicuşor Dan la Primăria Capitalei şi pe candidaţii de sector ai acestor formaţiuni.

Alături de Nicuşor Dan au mai semnat angajamentul preşedintele PNL Bucureşti, Violeta Alexandru, preşedintele USR Bucureşti, Claudiu Năsui, şi preşedintele PLUS Bucureşti, Vlad Voiculescu.

Premierul Ludovic Orban, preşedintele PNL, a declarat vineri că viitorul primar general al Capitalei are nevoie de un parteneriat solid cu Guvernul, afirmaţie făcută la semnarea "Angajamentului pentru Noul Bucureşti" de susţinere a candidatului Nicuşor Dan la Primăria Capitalei şi a candidaţilor de sector ai PNL, USR şi PLUS.

Ludovic Orban: „Astăzi semnăm un angajament pentru bucureşteni. Este un moment extrem de important. Liderii celor mai credibile, moderne formaţiuni politice din Bucureşti şi de la nivel naţional se angajează într-un proiect vital pentru Bucureşti. Liderii USR- PLUS şi liderii Partidului Naţional Liberal se angajează să-l sprijine pe Nicuşor Dan la Primăria Capitalei, pe cei şase candidaţi la primăriile de sector - Clotilde Armand, Radu Mihaiu, Adrian Moraru, Simona Spătaru, Cristian Băcanu şi Ciprian Ciucu - şi de asemenea se angajează într-un proiect de importanţă vitală pentru Bucureşti: să oprească declinul, să oprească prăbuşirea, să scoată Bucureştiul şi administraţia Bucureştiului din inprovizaţie, din nemişcare şi dintr-o risipire deşănţată a banului public în cheltuieli care nu au niciun efect benefic pentru Bucureşti.

Pentru mine este un dublu angajament. Semnez acest angajament atât în calitate de preşedinte al Partidului Naţional Liberal, punând la dispoziţia lui Nicuşor Dan toată expertiza din Partidul Naţional Liberal, toată experienţa acumulată şi toţi oamenii de calitate care pot forma echipa de care are nevoie Bucureştiul. De asemenea, semnez acest angajament şi în calitate de prim-ministru, accentuând un lucru fundamental: viitorul primar general al Capitalei are nevoie de un parteneriat solid cu Guvernul, pentru că foarte multe dintre problemele Bucureştiului nu pot fi rezolvate decât în parteneriat între Primăria Capitalei şi Guvern.

Bucureştiul are nevoie de autostradă de centură şi împreună vom face acest lucru. Bucureştiul are nevoie de un inel verde care să împiedice pătrunderea prafului în Bucureşti şi vom face împreună acest lucru. Bucureştiul are nevoie de o extindere rapidă a reţelei de metrou a Bucureştiului, ştiindu-se că transportul subteran este un transport rapid, sigur şi care decongestionează traficul de la suprafaţă şi împreună vom extinde metroul cu o viteză cum nu a mai existat în perioadele anterioare. Bucureştiul are nevoie să rezolve problema găurilor negre, cum sunt Casa Radio, Lacul Văcăreşti, dezvoltarea urbană care bate pasul pe loc de zeci de ani de zile care este în centrul Capitalei după Biblioteca Naţională şi alte locuri care sunt, de fapt, o pată pe obrazul Bucureştiului şi pe care administraţiile PSD le-au ignorat cu desăvârşire. Acolo este locul unor dezvoltări spectaculoase, a unor proiecte care să înfrumuseţeze viaţa bucureştenilor şi care să genereze o dinamică economică pentru Bucureşti.

„Un angajament prin care spunem bucureştenilor că, aşa cum ne-au cerut, ne-am unit și suntem alături de Nicuşor Dan pentru a pune în mişcare Bucureştiul”

De asemenea, ca Guvern, sprijinim restaurarea, renovarea clădirilor istorice, reprezentative, ale Bucureștiului. Vom sprijinii toate proiectele de restaurare, toate proiectele de consolidare a clădirilor care au nevoie de acest proces de consolidare.

Vă mai spun un lucru, Bucureștiul are nevoie de sprijinul Guvernului inclusiv pentru a face față cheltuielilor nesăbuite acumulate de administrațiile PSD în ultimii 12 ani de zile. Pentru că situația financiară a Bucureștiului, așa cum a prezentat-o și Nicușor Dan, este o situație foarte grea, Bucureștiul este în prag de faliment. Societatea de Transport a Bucureștiului are datorii de aproximativ un miliard. O societate, Termoenergetica, înființată de mai puțin de un an și jumătate, deja a acumulat datorii de aproape 600 de milioane la ELCEN, care au fost lăsate să se acumuleze cu nesimțire, datorită faptului ca primarul general al Capitalei nu a alocat banii pentru subvenție, pentru diferența de preț, de la bugetul local către nou înființata societate.

Deci, echipa care va câștiga Primăria Capitalei și primăriile de sector, în frunte cu Nicușor Dan, va beneficia de un parteneriat extrem de precis, extrem de benefic pentru bucureșteni, pentru a rezolva marile probleme ale Bucureștiului.

În fine, angajamentul pe care îl voi semna alături de Nicușor Dan, de colegii mei, Dacian Cioloș și Dan Barna, copreședinții alianței USR-PLUS, este un angajament prin care spunem clar bucureştenilor că, aşa cum ne-au cerut, ne-am unit, că vom fi alături de Nicuşor Dan şi de echipa din administraţia locală pentru a pune într-adevăr în mişcare Bucureştiul, pentru a-i reda strălucirea şi frumuseţea pe care o are, pentru a face din Bucureşti una dintre cele mai atractive capitale europene.

Vă mulțumesc!”

Editor web: Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Alegerile în România, când țara era „roșie sângerie”: metodele prin care șefii statului erau numiți, nu aleși...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Christina Aguilera, ținta comentariilor dure: „Nu mai arată ca înainte!” Artista, acuzată că a slăbit prea...
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
„Familii cu inima frântă”. Turistă de 19 ani moartă, după ce a băut „shot-uri” gratuite în vacanță. Alte...
Newsweek
Pensionarii cu pensie mică și grupe de muncă, victorie uriașă în instanță. Când iau bani mai mulți?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Ralph Macchio, onorat cu o stea pe Hollywood Walk Of Fame: „Înseamnă totul pentru mine”. Cum arată azi...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”