FOTO VIDEO Steaua, campioana României: Spectacol şi şampanie pe Arena Naţională şi în Piaţa Constituţiei

Data publicării:
steaua harta mare

Înainte de încoronare, Steaua a învins categoric FC Braşov în faţa celor peste 50.000 de suporteri stelişti care au umplut Arena Naţională la ultimul meci al echipei din sezonul 2012-2013. Cu ajutorul organizatorilor, fanii au reuşit să creeze o atmosferă excelentă şi, la un moment dat, întreaga arenă a fost roşu, galben şi albastră, la propriu, în culorile drapelului şi în culorile FC Steaua (vezi fotografiile ataşate mai jos).

La acordarea trofeului cu numărul 24, şampania a curs în valuri. Cu managerul Mihai Stoica pe post de prezentator, jucătorii şi cei din stafful Stelei au primit tricourile şi medaliile de campioni. Căpitanul Alex Bourceanu a fost cel care a ridicat deasupra capului trofeul campionilor României, în imensa bucurie a celor prezenţi.

Dacă fotbaliştii stelişti au dat frâu liber bucuriei şi s-au abţinut să facă comentarii, Mihai Stoica şi Laurenţiu Reghecampf şi-au exprimat totuşi câte un gând pentru finanţatorul Gigi Becali, care tocmai a intrat în închisoare. Urmăriţi declaraţiile jucătorilor şi ale conducătorilor clubului în materialele video ataşate.

După festivităţile de la Arena Naţională, steliştii au plecat către Piaţa Constituţiei, într-un autocar descoperit. Ajunşi aici în jurul orei 10 seara, au fost întâmpinaţi de circa 20.000 de stelişti, care au continuat petrecerea mai bine de o oră în faţa Palatului Parlamentului.

Galerie foto: Ella Moroiu, Digi24.ro

  • Meciul Steaua FC Braşov, primele minute

  • Suporterii FC Steaua

  • Galeria în culori

  • Arena Naţională, în roş-albastru

  • Scor final Steaua - FC Braşov: 4-0

  • Arena Naţională, în roş-albastru

  • Fanii părăsesc Arena Naţională. Cei mai mulţi se vor îndrepta spre Piaţa Constituţiei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri