Ronaldo și ai lui, umiliți în Brazilia. Germania - Portugalia 4-0

Data publicării:
cupa mondiala

ACTUALIZARE 21.00  Germania - Portugalia se încheie 4-0. Muller a reușit un hattrick într-un meci în care lusitanii au jucat în zece din minutul 37.

Cristiano Ronaldo nu s-a putut bate de unul singur cu Germania. Portughezul a semnat prima mare ocazie, apoi nemţii au preluat controlul jocului. Khedira nu a profitat de eroarea lui Rui Patricio şi a şutat pe lângă poarta goală. Joao Pereira l-a faultat pe Goetze în careu, iar arbitrul a acordat penalty. Thomas Muller a transformat fără emoţii.

Hummels a majorat diferenţa, în urma unui corner executat de Kroos. Centralul l-a eliminat apoi destul de uşor pe fundaşul Pepe, iar portughezii au mai cedat o dată până la pauză. Acelaşi Muller a dat golul de 3 la 0 în prelungirile primei reprize.

Germania a controlat jocul şi în partea a doua. Muller şi Goetze au semnat alte două mari ocazii.

Rui Patricio a mai gafat o dată, iar Muller a fost pe fază şi a stabilit rezultatul final, 4 la 0 pentru Germania.

FOTO: AFP/MEDIAFAX

La partidă a asistat, din tribune, și cancelarul german, Angela Merkel.

Amănunte, pe digisport.ro

VIDEO. Rezumatul partidei - AICI.

____________________________

Germania se bazează pe forţa grupului în meciul din această seară cu Portugalia. Nemţii au o singură problemă în lot. Bastian Schweinsteiger este incert, însă ar putea fi forţat de selecţionerul Joachim Low.

Manuel Neuer, portarul Germaniei: „Ştiu că vom avea în faţă în adversar puternic, care a avut rezultate importante în ultimii ani. Într-un fel, simţim că acest meci este ca o finală, la fel cum vor fi şi următoarele partide din grupă”.

Speranţele portughezilor stau în Cristiano Ronaldo. Starul lui Real Madrid i-a calificat pe lusitani la Cupa Mondială după o evoluţie entuziasmană în barajul cu Suedia.

Eduardo Carvahlo, portarul naționalei portugheze: „Bineînţeles că Ronaldo este bun, vorbim despre cel mai bun jucător din lume. Poate face diferenţa, la fel ca alţi jucători importanţi din celelalte echipe. Deşi suntem pregătiţi pentru orice, prezenţa lui Ronaldo este benefică pentru noi”.

În ultimele patru meciuri directe, Germania a învins-o de trei ori pe Portugalia.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...