ROMÂNIA CU ÎNCETINITORUL. Glasul roților de tren aduce mai mult a vaiet

Campania electorală nu a ajuns în cătunele din munți: „N-am știut”

A început sezonul petardelor, iar internetul este plin de oferte ilegale

Înotători lăsați fără bazin, după ce căldură și apa caldă au fost sistate din cauza unor datorii de sute de mii de lei

Câți bani reușesc să economisească, în medie, românii de la o lună la alta și ce fac cu ei

Vreme extremă în România. Vântul puternic a făcut prăpăd în mai multe județe

Mai mulți copii de la o grădiniță din Timișoara au ajuns la spital cu simptome de toxiinfecție alimentară

Mașini vandalizate într-o parcare din Constanța. Șoferii și-au găsit cauciucurile sparte

Doi nevăzători, agresați într-o biserică din București, după ce au intrat cu câinii ghizi. „Ne-au amenințat că ne taie picioarele”

Proprietarii de cafenele și Fiscul se luptă în instanță pentru TVA la cafea și ceai

Pare greu de crezut în 2014, dar în urmă cu un sfert de secol, România se afla între primele ţări europene la numărul de kilometri de cale ferată. Între timp, însă, căile ferate române au intrat într-o zodie a distrugerii. Iar pe ce a rămas s-a aşternut un strat de rugină.

Istoria căilor ferate române începe în urmă cu 160 de ani. Prima garnitură încărcată cu cărbune a pornit la drum între Oraviţa şi Baziaş pe 20 august 1854, iar 13 ani mai târziu, pe vremea regelui Carol 1 începe construcţia a 70 de kilometri între Bucureşti şi Giurgiu. Timp de mai bine de un secol, România şi-a extins reţeaua feroviară.

La începutul anilor 90, eram înaintea unor țări precum Cehia, Austria sau Ungaria. Atunci eram pe locul şapte în Europa, cu 20.000 de kilometri de cale ferată. Căderea regimului comunist a însemnat, paradoxal, şi căderea sistemului feroviar. După 1990 statul a investit tot mai puţin în întreţinerea căilor ferate.

În 1998 lucra o armată de angajaţi: aproape 100.000 de oameni, care se ocupau de zeci de mii de vagoane şi sute de locomotive. În 15 ani şi ceferiştii, şi parcul feroviar parcă s-au topit. Numărul angajaţilor s-a redus acum cu peste jumătate şi mai avem doar o treime din locomotive şi vagoane. Ce a rămas este învechit. Modernizările sunt costisitoare, confortul oferit călătorilor, precar. Şi dacă tot nu mai avem vagoane, ce urmează? Tăiem şinele.

Planul şefilor de la Transporturi este să închidă 30% din reţeaua de cale ferată, pentru că nu o pot întreţine. Aşa că nu ar trebui să ne mire că în cei 25 de ani scurşi de la Revoluţie trenurile româneşti abia se târâie. Viteza medie abia trece de 40 de kilometri la oră.