Explicația vocii extraordinare a lui Freddie Mercury

Data publicării:
GettyImages-3139263

 

FOTO: Gulliver/ Getty Images

Freddie Mercury a fost solistul formației britanice de muzică rock Queen. El și-a uimit audiența timp de două decenii datorită vocii unice, până la decesul său în 1991.

Oamenii de știință de la Universitatea din Viena au analizat „Freddie Mercury: The Solo Collection”, dar și alte înregistrări ale trupei Queen. Cu ajutorul unei camere endoscopice, cercetătorii au studiat vocea unui cântăreț de muzică rock care imită vocea lui Freddie. În plus, specialiștii au analizat o serie de interviuri acordate de solistul Queen, potrivit Discovery News.

Conform studiului, artistul era bariton și avea o frecvență fundamentală medie a vocii de 117,3 Hz.

Cercetătorii au descoperit „vibrații subarmonice” în vocea cântărețului, ceea ce crea faimosul „mârâit” din timpul unor piese.

Conluzia specialiștilor este că Freddie Mercury își putea adapta configuraţia laringelui la nevoile muzicale și astfel avea o „gamă largă de timbre sonore şi expresie muzicală sporită”.

Cu toate acestea, teoria conform căreia Freddie Mercury ar fi avut o voce care putea atinge patru octave nu a putut fi demonstrată de oamenii de știință.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pericolul îngheţului pentru agricultură şi livezi. Pagubele aşteptate după ninsorile şi gerul din aceste zile
Digi FM
Eminem a devenit bunic. Fiica sa, Hailie Jade, a născut un băiat. Numele ales pentru bebeluș, o surpriză...
Pro FM
Paul Rudd, emoționat ca un „puști de 15 ani” când Miley Cyrus i-a strigat de pe scenă că-l iubește
Film Now
Cei mai în vogă actori de la Hollywood, confirmați în rolurile celor patru membri The Beatles. O experiență...
Adevarul
Tunelurile care bat recordul Transfăgărășanului. Cum vor arăta cele mai lungi zone acoperite de autostradă...
Newsweek
Casa de Pensii schimbă ziua când bagă pensia pe card. Majoritatea pensionarilor nu iau 400 lei bonus
Digi FM
Kathleen Turner, actrița din „Giuvaierul Nilului”, de nerecunoscut. Vedeta în vârstă de 70 de ani se...
Digi World
Cum pot contribui smartphone-urile la detectarea timpurie a depresiei și anxietății
Digi Animal World
O pisică pierdută de cinci ani s-a întors la familia ei chiar de Ziua Mamei: „A fost un miracol”
Film Now
Brigitte Bardot, confesiuni la 90 de ani: „Am un temperament de foc, e greu să fiu doborâtă”. Cum arată o zi...
UTV
Romina Gingașu răspunde zvonurilor despre divorțul de Piero Ferrari. „Presiunea în cuplul nostru vine din...