The Washington Post va fi vândut fondatorului Amazon

Data publicării:
ziar

 

Oficialii The Washington Post Company au anunţat luni că au ajuns la o înţelegere cu Jeff Bezos pentru a-i vinde principalul titlu din portofoliul companiei care este controlată de mai multe generaţii de către familia Graham, informează washingtonpost.com, relatează Mediafax.

Jeff Bezos, ale cărui investiţii l-au transformat într-unul dintre cei mai bogaţi oameni din lume, va plăti 250 de milioane de dolari cash pentru cotidianul The Washington Post şi pentru publicaţiile afiliate acestuia.

Grupul Amazon nu va avea niciun rol în această tranzacţie. Jeff Bezos va cumpăra în nume personal publicaţia The Washington Post şi va deveni unicul proprietar al acestui cotidian în momentul în care tranzacţia va fi finalizată, lucru estimat să se întâmple în aproximativ 60 de zile.

The Post Co. va primi o nouă denumire, care nu a fost încă stabilită, şi va continua să fie tranzacţionată la bursă, însă fără a mai include în portofoliul său cotidianul.

The Washington Post este una dintre cele mai influente publicaţii americane de zeci de ani, perioadă în care a avut o influenţă puternică asupra vieţii politice din SUA.

Veniturile publicaţiei au scăzut cu 7% anul trecut, la 581,7 milioane de dolari, faţă de 622,5 milioane de dolari în 2011.

Încasările din publicitate au scăzut cu 14%, la 228,2 milioane de dolari, faţă de 264,5 milioane în 2011.

The Washington Post Company este o companie de media americană care deţine, printre altele, publicaţiile The Washington Post, The Herald - Everett, Express, El Tiempo Latino, The Gazette, dar şi Greater Washington Publishing şi Washington Post Writers Group. Compania a deţinut şi revista Newsweek, pe care a vândut-o în 2010, după ani în care aceasta a înregistrat pierderi financiare.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
Cu ce bani ieși la pensie în funcție de salariul pe care îl ai? Pensionarii pierd mii de lei
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...