Noi violenţe în Ferguson, orășelul în care un tânăr de culoare a fost ucis de un polițist

Data publicării:
militieni americani

Autorităţile au trimis în teren Garda Naţională, pentru a pune capăt violenţelor. Fără succes însă. Protestatarii s-au încăierat din nou cu forţele de ordine. Au aruncat cu sticle, pietre, cocktailuri Molotov şi niciun apel la calm nu a reuşit să trimită oamenii la casele lor. Protestatarii, majoritatea persoane de culoare, cer să se pună capăt discriminării şi a ceea ce ei numesc „crime motivate de ură rasială”.

Între timp, preşedintele Barack Obama şi-a întrerupt vacanţa şi s-a întors la Washington D.C., unde a discutat cu mai mulţi oficiali despre tensiunile din orăşelul aflat în statul Missouri.

„Angajaţii Departamentului sunt pe teren şi, împreună cu agenţii FBI, folosesc toate resursele disponibile pentru această investigaţie. Înţeleg pasiunile şi furia pe care le-a stârnit moartea lui Michael Brown. Dar transformarea acestei furii în lucruri precum furtul, portul de arme de foc şi atacarea poliţiştilor nu face decât să crească tensiunile şi să provoace haos”, a declarat Barack Obama, preşedintele Statelor Unite.

Apel la calm a făcut şi rapperul Nelly, venit şi el în oraşul din statul american Missouri.

Procurorul general al Statelor Unite, Eric Holder, a aprobat o nou autopsie în cazul tânărului, care va fi efectuată de un medic legist federal. O autopsie independentă arătase că în tânăr s-a tras de cel puţin şase ori, inclusiv de două ori în cap. Cazul mediatizat pe larg a provocat o nouă dezbatere despre discriminare şI diferenţe sociale în Statele Unite.

Incidentul de la care au început protestele

Mica comunitate din Ferguson nu mai are linişte de săptămâna trecută când, Michael Brown, un tânăr afroamerican de 18 ani, a fost împuşcat mortal de un poliţist. Circumstanţele sunt extrem de neclare. Un martor ocular a povestit că tânărul mergea pe stradă, iar un agent de poliţie l-a somat să se oprească. Băiatul ar fi ridicat mâinile sus, dar poliţistul tot a tras. Familia spune că acesta a fost împuşcat de opt ori, dezvăluire ce a provocat furia oamenilor din Ferguson. În urma unei autopsii independentea reieşit că Michael Brown a fost împuşcat de cel puţin şase ori, de două ori în cap şi de patru ori în braţul drept.

Poliţia are însă o altă variantă, susţinută de înregistrările camerelor de supraveghere. În imagini se vede cum tânărul de culoare cere mai multe pachete de ţigări şi pleacă fără să le plătească. În acel moment, unul dintre vânzători sună la serviciul de urgenţă, iar altul încearcă să-l oprească pe Michael Brown. Nu reuşeşte însă şi acesta iese pe uşa magazinului. După cinci minute de la incident, la câteva străzi distanţă de magazin, suspectul dă nas în nas cu poliţistul care a răspuns la apelul de urgenţă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...