Un avion TransAsia s-a prăbuşit în Taiwan miercuri
Compania taiwaneză TransAsia a anunţat că a început să distribuie 1,2 milioane de dolari taiwanezi (33.498 de euro) pentru a ajuta familiile să plătească funeraliile victimelor accidentului aerian de miercuri, anunţă Mediafax, care citează Deutsche Welle.
Reprezentanţii companiei s-au întâlnit cu rudele victimelor duminică pentru a discuta despre aceste compensaţii, iar o purtătoare de cuvânt a TransAsia a declarat că o altă întâlnire va avea loc miercuri.
Cauza accidentului aviatic din Taiwan: Piloţii au oprit din greşeală al doilea motor, după defectarea primului
Între timp, trei persoane sunt încă date dispărute în urma prăbuşirii unui avion ATR 72-600 al companiei TransAsia într-un râu din Taipei. Echipele de salvare au recuperat, până în prezent, 40 de cadavre din râul Keelung, în timp ce 15 persoane au supravieţuit accidentului.
Majoritatea celor 53 de pasageri veneau din China continentală, iar avionul avea la bord şi cinci membri ai echipajului.