Rusia. Propunere legislativă pentru facilitarea acordării cetățeniei ruse pentru ucraineni

Data publicării:
vladimir jirinovski liderul liberal-democratilor rusi - mfax-1

Vladimir JirinovskiFOTO: MEDIAFAX

Propunerile democrat-liberalilor vizează facilitarea obținerii cetățeniei ruse pentru „cetățenii ucraineni de origine rusă și pentru membri ai familiilor lor care dovedesc că au naționalitate rusă, dacă o rudă în linia de ascendență directă a fost, la naștere, cetățean rus” .

Conform acestui proiect, cetățenia rusă poate fi acordată inclusiv pentru ucrainenii ai căror bunici și străbunici au fost de naționalitate rusă. Astfel, naționalitatea se poate transmite copiilor, nepoților și strănepoților.

Pe de altă parte, deputatul comunist Ivan Nikiciuk a depus o iniţiativă legislativă care vizează facilitatea cetățeniei ruse pentru toți rusofonii care trăiesc în fostele republici sovietice, „dacă sunt expuși unor discriminări din cauza identității lor etno-culturale, politice sau profesionale”.

De altfel, Vladimir Jirinovski, care este și vicepreședinte al Dumei de Stat, a provocat deja reacții de indignare dn partea Kazahstanului și Kîrgîzstanului, după ce a declarat că toate republicile din Asia Centrală ar trebui să facă parte din Rusia.

Totuși, președintele Consiliului Federației, camera superioară a parlamentului rus, Valentina Matvienko, a spus că această inițiativă referitoare la facilitarea acordării cetățeniei ruse vine într-un moment nepotrivit. „Nu trebuie să dăm semnale sau motive de reproșuri. Suntem interesați să menținem statalitatea Ucrainei. Din acest punct de vedere, chestiunea nu este un subiect primordial, trebuie să ne mai gândim”, a spus Matvienko, citată de ITAR-TASS.

Duma de Stat a Rusiei ar putea discuta situația din Ucraina într-o sesiune cu ușile închise

Deputaţii ruşi au propus și o sesiune specială cu uşile închise a camerei inferioare pentru a discuta despre situaţia din Ucraina.

Un deputat de la Partidul Comunist a propus discutarea situaţiei din Ucraina şi a consecinţelor împreună cu ministrul de Interne şi cu directorul FSB (serviciul de informații). „Câte sute de mii de ruși pot muri în Ucraina din cauza nepăsării noastre? De ce refuzăm să discutăm situația din Ucraina azi? Suntem indiferenți?”, a întrebat deputatul comunist Vladimir Fedotkin.

Anterior, chiar preşedintele comitetului pentru relaţiile cu statele CSI, integrare eurasiatică şi relaţiile cu disapora din Duma de Stat, Leonid Sluţki, anunţase că parlamentul intenţioneză să discute situația din Ucraina într-o sesiune specială cu ușile închise. „Trebuie să avem un pachet adecvat de măsuri pentru a permite familiilor care trăiesc în Ucraina să fie alături de Rusia și să-și învețe copiii limba rusă, dacă doresc. N-ar trebui să credem că aceste măsuri vor duce la o expansiune armată în câteva regiuni ucrainene”, a adăugat, ironic, Sluțki.

Reacțiile deputaților ruși au fost stârnite cu precădere de anularea de către parlamentul de la Kiev a legii privind folosirea limbilor regionale, măsură ce a fost criticată și de Kremlin.

Kîrgîzstanul și Kazahstanul, supărate pe Jirinovski

Agenția oficială de presă a Rusiei, ITAR-TASS își deschidea, miercuri la prânz, pagina de limbă engleză cu o reacție a ministerelor de Externe din Kîrgîzstan și Kazahstan determinată de o declarație a lui Vladimir Jirinovski, potrivit căruia republicile din Asia Centrală ar trebui să fie parte a Rusiei. Aceste afirmații sunt „inacceptabile și umilitoare”, au spus, în replică, cele două Ministere de Externe.

„Declarația contrazice parteneriatul strategic dintre țările noastre”, a spus Ministerul de Externe din Kîrgîzstan. „Ca oficial și ca vicepreședinte al Dumei de Stat, camera inferioară a parlamentului rus, Jirinovski face afirmații inacceptabile, care rănesc sentimentele poporului kirghiz”, a spus MAE de la Bișkek, cerând totodată o reacție oficială din partea autorităților ruse care să confirme politica Federației față de Kîrgîzstan.

Ministerul de Externe kazah are o reacție similară și spune că Jirinovski trebuie să fie responsabil pentru astfel de afirmații inacceptabile. Kazahstanul ia în considerare posibilitatea de a lua măsuri diplomatice împotriva lui Jirinovski, a anunțat MAE de la Astana.

De altfel, anul trecut, parlamentul kirghiz l-a declarat pe Jirinovski persona non grata, după ce acesta a spus că stațiunea Isik Kul ar trebui dată Rusiei în schimbul datoriilor pe care le are Kîrgîzstanul față de Moscova.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...