Tensiuni între Washington şi Moscova, după ce Rusia a bombardat din nou Siria

Data publicării:
GettyImages-490448480

Cu toţii ne dorim o Sirie democratică, unită, seculară. O Sirie care este cămin pentru toate grupurile etnice şi confesionale, ale căror drepturi sunt garantate, însă avem disensiuni în privinţa modului în care putem ajunge acolo”, a declarat Serghei Lavrov, ministrul de Externe al Rusiei.

Statele Unite acuză Rusia că raidurile efectuate în Siria au vizat poziţii ale rebelilor, nicidecum ale Statului Islamic. În replică, oficialii de la Moscova au cerut Washingtonului să prezinte dovezi clare că avioanele ruseşti i-ar fi atacat pe rebeli.

Avem îngrijorări în privinţa naturii şi tipului ţintelor şi trebuie să clarificăm lucrurile în această privinţă. În mod evident trebuie vizat ISIS şi ne-ar îngrijora dacă acest lucru nu s-ar întâmpla”, a spus John Kerry, secretarul de Stat al SUA.

Liderul Opoziţiei din Siria a acuzat însă direct Rusia că a vizat zone civile şi poziţii ale rebelilor care sunt susţinuţi de Statele Unite şi care luptă atât contra forţelor regimului Bashar al-Assad, cât şi împotriva grupării Stat Islamic.

Scopul Rusiei nu este de a lupta contra ISIS, ci de a prelungi viaţa regimului sirian. Cât timp Bashar al-Assad rămâne la putere vor fi şi mai multe crime, o situaţie mai haotică, mai multă instabilitate în regiune”, a spus Khaled Khoja, liderul Coaliţiei Naţionale Siriene.

În plină escaladare a situaţiei în Siria, de la tribuna ONU premierul turc a cerut plecarea lui Bashar al-Assad.

Fiecare minut pe care îl petrece la putere le aduce celor care îl susţin şi mai multă ruşine. Lumea trebuie să ştie că o soluţie diplomatică a acestei crize trebuie să se bazeze pe tranziţia care va duce la o schimbare politică”, a spus Ahmet Davutoglu, premierul Turciei.

Rusia nici nu vrea să audă despre răsturnarea regimului de la Damasc. Totuşi, Kremlinul i-a cerut liderului sirian să fie pregătit pentru un compromis.

Raidurile aeriene ale Rusiei în Siria au venit în urma întâlnirii de la New York a preşedinţilor Barack Obama şi Vladimir Putin şi după ce parlamentul de la Moscova a aprobat operaţiuni militare în afara teritoriului rus.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ciocolata Dubai, luxul care ascunde un mare fâs-tic. Ingredientele surpriză care îi păcălesc pe consumatori
Digi FM
ALEGERI ÎN SUA 2024. Cine va controla Congresul
Pro FM
Selena Gomez reacționează după noile critici legate de silueta sa: Nu-mi pasă că nu sunt subțire băț
Film Now
Christian Bale, asul transformărilor, uimește din nou. Acum cu tatuaje și cicatrici pe față, în rolul lui...
Adevarul
Nazistul care s-a revoltat împotriva cruzimii. Povestea adevărată a lui Oskar Schindler, salvatorul evreilor
Newsweek
Care pensionari NU iau bani în plus la pensie la indexarea din 1 ianuarie? Știm ce meserie au avut
Digi FM
Un român, văduv și tatăl a doi copii, mort în inundațiile din Spania. Fratele lui i-a găsit trupul fără...
Digi World
O asistentă a dezvăluit cele mai comune regrete pe care le aveau pacienții aflați pe patul de moarte
Digi Animal World
Aricii din Europa, incluşi pe „lista roşie” cu specii „potenţial ameninţate cu dispariţia”. „Oamenii sunt cei...
Film Now
Sharon Stone, declarație fără perdea la 65 de ani: "La fel de mulți oameni vor să se culce cu mine ca...
UTV
Theo Rose a povestit ce s-a intamplat dupa despartirea de Alex Leonte. „Imi venea sa ies afara sa urlu”