Nobelul pentru Literatură, decernat unui scriitor francez: Patrick Modiano

Data publicării:
patrick modiano

 

Anunțul de pe site-ul Nobel al câștigătorului premiului pentru Literatură pe 2014. FOTO: http://www.nobelprize.org/

PATRICK MODIANO are 69 de ani și este al 11-lea autor francez care obține prestigioasa distincție. „Pentru arta memorialistică prin care a evocat cel mai greu de înțeles destine umane  și cu care a dezvăluit viața în timpul Ocupației”, a argumentat Comitetul Nobel alegerea făcută.

PATRICK MODIANO este considerat cel mai mare scriitor francez în viață. Lucrările lui au ca teme amintirea, uitarea, identitatea și vina. Orașul Paris este adesea prezent în textele sale.

S-a născut la 30 iulie 1945, la Boulogne-Billancourt, o suburbie a Parisului. Tatăl era om de afaceri, mama – actriță.

A studiat la Lycée Henri-IV din Paris, unde l-a avut ca profesor de geometrie pe Raymond Queneau, un scriitor care va juca un rol decisiv în evoluția sa ulterioară.

Modiano a debutat în 1968 cu „La place de l’étoile”, un roman care a atras atenția.

Destul de des, poveștile sale sunt construite pe baze autobiografice sau din evenimente care au avut loc în timpul Ocupației germane. Uneori, se documentează din interviuri, articole de ziar sau propriile note strânse de-a lungul anilor.  „Un pedigree” din 2005 este romanul cu cele mai puternice note autobiografice.

PATRICK MODIANO are traduse în România mai multe cărți: „Strada dughenelor intunecoase” (Univers, 1981), „Bulevardele de centură” (Univers, 1975) „Călătorie de nuntă” (Univers), „Fotograful” (1996), „Scutit de pedeapsă” (Minerva 1994), „Duminici de august” (Minerva, 1986),  „În cafeneaua tinereții pierdute” (editura Art) și „Dora Bruder” (editura RAO).

PATRICK MODIANO este al 111-lea laureat al Nobelului pentru Literatură. Vârsta medie a câștigătorilor este de 64 de ani. Cel mai tânăr câștigător al premiului a fost Rudyard Kipling, 42 de ani, iar cel mai în vârstă Doris Lessing, 88 de ani. Treisprezece femei au fost recompensate până acum cu prestigioasa distincție. Anul trecut, premiul a fost acordat scriitoarei americane Alice Munro.

___________________

Scriitorul Haruki Murakami, cu o cotă de 4 la 1, este dat drept câştigător de casa britanică de pariuri Ladbrokes, care de-a lungul anilor nu a dat greş. În vârstă de 65 de ani, autorul japonez, care nu se bucură mereu de aprecierea criticilor literari, este favoritul cititorilor. Romanul său de ficţiune, 1-Q-8-4, a devenit un fenomen internaţional, fiind vândut în peste un milion de exemplare în prima lună de la lansare.

Am trei lucruri care mă ajută: pisica, cărţile şi muzica. Chiar şi acum, muzica mă ajută să scriu”, mărturisește Haruki Murakami.

La egalitate cu Haruki Murakami în topul britanicilor este kenyanul Ngugi wa Thiong'o, în vârstă de 76 de ani. Fost profesor la universităţi de prestigiu din Statele Unite şi activist, autorul kenian a fost închis în ţara natală pentru viziunile sale politice de stânga. Mai mult, lucrările sale sunt scrise nu în engleză, ci într-una din limbile băştinaşe ale Kenyei.

Engleza nu este o limbă africană, punct”, a spus kenyanul într-un interviu.

Mircea Cărtărescu este pe locul 16 în top, cu o cotă de 25 la 1, înaintea unor autori consacraţi precum Umberto Eco, Amos Oz sau Salman Rushdie.

Juriul care decernează premiul Nobel pentru literatură este format din 18 scriitori, profesori şi membri ai Academiei Suedeze. Anul acesta, au fost nominalizaţi 271 de autori.

De obicei, câştigătorul premiului este informat personal cu jumătate de oră înainte de anunţul oficial. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
Cu ce bani ieși la pensie în funcție de salariul pe care îl ai? Pensionarii pierd mii de lei
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...