Moneda europeană s-a depreciat imediat după ce Banca Elveţiei a anunţat că lasă liber cursul franc - euro.
„Banca Naţională a Elveţiei a ajuns la concluzia că menţinerea plafonului de schimb valutar franc-euro nu se mai justifică. Odată cu creşterea plafonului de schimb valutar, Banca Naţională a Elveţiei scade rata dobânzii la depozitele la vedere, de la -0,25% la -0,75%”, a anunțat Thomas Jordan, guvernatorul Băncii Elveţiei.
Francul elveţian a crescut cu aproape 30%, de la 1,20 de franci până la 85 de centime pentru un euro. În cele din urmă, s-a stabilizat la puţin peste un franc pentru un euro. Valoarea acţiunilor de la bursa elveţiană a scăzut cu aproximativ 6,6 la sută. Spre exemplu, valoarea acţiunilor companiei Swatch s-a depreciat cu 15 procente.
„Nu se poate spune deocamdată ce efect va avea (n.r. această decizie), sunt mari riscuri pentru sectorul de exporturi”, a declarat Karin Keller-Sutter, consilier de stat.
„Cred că este o mare incertitudine, încă nu ştiu, o incertitudine care va dura, cred, două-trei săptămâni pentru ca pieţele să reacţioneze”, a apreciat Bernard Rugger, analist financiar.
Investitorii europeni s-au grăbit să cumpere aur sau obligaţiuni de stat germane. Zlotul polonez s-a depreciat cu 16 la sută faţă de francul elveţian, iar forintul maghiar - cu 15 la sută. Decizia Băncii Elveţiei are efecte şi peste ocean.
„Procesul va accelera scăderea monedei Euro şi creşterea dolarului pentru că elveţienii vor ţine cumpărătorii departe de moneda euro. Nu mi-aş dori să fiu un exportator în Elveţia în aceste zile. Dacă francul va deveni tot mai puternic, va afecta, de asemenea, şi exportatorii americani”, spune Sara Eisen, analist CNBC.