Barack Obama, discurs despre starea naţiunii: „Întoarcem pagina. Întrebarea nu este dacă America conduce lumea, ci cum o face”

Data publicării:
461856070 1

Preşedintele american a vorbit şi despre situaţia din Ucraina, afirmând că marile puteri nu pot intimida ţările mici, dar şi despre accelerarea negocierilor comerciale cu Europa. Este cel de-al şaselea discurs al lui Barack Obama despre Starea Naţiunii.

„Ne aflăm de 15 ani într-un nou secol. Cincisprezece ani care au început cu un atac terorist pe teritoriul nostru, care au generat două războaie lungi şi costisitoare, care au fost martorii unei recesiuni violente ce s-a extins în ţara noastră şi în lume. A fost şi este o perioadă grea pentru mulţi, dar, în această seară, întoarcem pagina”, așa și-a început Barack Obama, preşedintele SUA, al șaselea discurs despre starea națiunii.

Prima mea datorie în calitate de comandant suprem al armatei este aceea de a apăra Statele Unite ale Americii. În acest sens, întrebarea care se pune nu este aceea dacă America conduce lumea, ci cum o face. În primul rând, trebuie să fim solidari cu oameni din întreaga lume care au fost vizaţi de teroriști - de la o școală din Pakistan, la străzile din Paris. Vom continua să vânăm teroriști și să le distrugem reţelele”, a mai spus președintele Statelor Unite.

Liderul de la Casa Albă a promis că una dintre cele mai de temut grupări teroriste din prezent, Statul Islamic, va fi învinsă.

Acest efort va lua timp, va trebui să ne concentrăm. Dar vom reuşi. Îndemn Congresul să arate lumii că suntem uniţi în această misiune şi să adopte o rezoluţie care autorizează folosirea forţei împotriva Statului Islamic”, a completat Barack Obama.

Barack Obama a promis că până la finalul mandatului va închide închisoarea de la Guantanamo, una dintre primele sale promisiuni din prima campanie electorală: „Este timpul să termin această treabă. Nu îmi voi opri eforturile pentru închiderea închisorii de la Guantanamo. Este timpul să închidem Guantanamo.”

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...