Avertisment de la UEFA pentru FIFA. Michel Platini: Sunt federații europene care cer boicotarea Mondialului din Rusia

Data publicării:
platz

Mai multe federaţii europene ameninţă FIFA că nu vor participa la turneul final din 2018 dacă Sepp Blatter rămâne la conducerea organizaţiei. În plus, ele sunt nemulţumite de modul în care au fost alese ţările care vor organiza Campionatele Mondiale din 2018 şi 2022.

Vom avea o reuniune la Berlin, săptămâna viitoare, şi există şi astfel de discuţii. Vom vedea ce au de spus asociaţiile naţionale din Europa. Este o discuţie importantă. Eu nu pot lucra înconjurat de tot ceea ce se întâmplă acum. Sunt probe clare care demonstrează că există ceva care nu funcţionază cum trebuie, cu toate aceste arestări”, a declarat Michel Platini, preşedintele UEFA.

Pe lângă ameninţările UEFA, FIFA se mai confruntă cu o problemă cât se poate de serioasă. Este abandonată de tot mai mulţi sponsori tradiţionali pentru competiţiile pe care le organizează, ca urmare a scandalului de corupţie. VISA a anunţat deja, printr-un comunicat, că este profund dezamăgită şi îngrijorată de acţiunile federaţiei. La rândul lor, companiile Coca Cola şi Adidas s-au declarat îngrijorate în legătură cu acuzaţiile de fraudă.

Şi Naţiunile Unite urmăresc cu atenţie scandalul de la FIFA. „Ne uităm cu mare atenţie la parteneriatele existente şi la evoluţia situaţiei. Este doar la început, dar suntem foarte atenţi”, a spus Stephene Dujarric, purtătorul de cuvânt al ONU.

Declaraţiile dure venite din partea sponsorilor şi partenerilor sunt îngrijorătoare în condiţiile în care majoritatea veniturilor FIFA vin din drepturile de marketing. Pentru perioada 2011-2014, organizaţia a câştigat de pe urma sponsorilor aproximativ 5,7 miliarde de dolari. De exemplu, pentru a-şi menţine statutul de principal sponsor al FIFA, şase companii de top, printre care Visa, Adidas şi Coca-Cola, cotizează anual cu sume care pleacă de la 24 de milioane de dolari şi pot depăşi 36 de milioane de dolari.

Experţii spun că multe dintre aceste companii se tem acum că vor pierde bani dacă sunt percepute de către fani că se asociază cu o instituţie coruptă.

Este o situaţie complicată deoarece consumatorii nu trebuie să aştepte o decizie a justiţiei. Ei pot să voteze cu portofelele. În special generaţia tânără este interesată nu numai de ce vinde o companie, dar şi cum acţionează şi cum se comportă”, a declarat Allen Adamson, directorul unei firme de consultanţă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...