Atac terorist în Tunisia | Cel puţin 37 de morţi. MAE: Nu sunt informaţii privind existenţa unor români printre victime

Data publicării:
tunisia twitter

ACTUALIZARE 22:00  37 de oameni au fost omorâţi pe plajele a două hoteluri de lux din staţiunea tunisiană Sousse în urma unui atentat terorist. Cel puţin doi bărbaţi au tras asupra turiştilor. Unul dintre ei, un student, a fost ucis la scurt timp într-un schimb de focuri cu forţele de ordine. Suspectul a fost împuşcat pe o stradă din aproprierea unuia dintre complexurile hoteliere.

Printre victimele atacului sunt turişti din Marea Britanie, Germania si Belgia.

Ministerul român al Afacerilor Externe precizează că, până acum, nu are informaţii despre vreun român care ar fi fost ucis sau rănit în atentat.  

În ceea ce priveşte numărul şi identitatea atacatorilor, informaţiile sunt încă neclare. Ministerul de Interne din Tunisia a precizat că unul dintre suspecţi era student şi nu avea antecedente penale. Un al doilea individ ar fi ajuns în custodia poliţiei suspectat că ar fi participat şi el la atentat.

Atacul armat de pe litoralul tunisian a venit la trei luni după ce mai mulţi bărbaţi au deschis focul într-un muzeu din capitala ţării. Şi atunci, printre victime au fost cetăţeni europeni.

Turismul este un element major al economiei tunisiene. Numai anul trecut, peste şase milioane de oameni au vizitat ţara. Veniturile din această activitate reprezintă 15% din produsul intern brut.

ACTUALIZARE 18.03 Un al doilea suspect al atacurilor ar fi fost prins. Informația nu este confirmată deocamdată din surse oficiale.

Bilanțul victimelor se ridică la 28 de morți.

ACTUALIZARE 16.05. MAE anunță că, până acum, nu există informații privind existența unor români printre victime. „Până la această oră nu sunt informaţii conform cărora cetăţeni români ar fi fost afectaţi în urma acestui atentat. Verificările sunt în curs, misiunea diplomatică se află în permanentă legătură cu autoritățile locale şi este pregătită să acorde asistenţă consulară de specialitate, în limita competenţelor legale, dacă situaţia o va impune. Ambasada României la Tunis nu a primit nicio solicitare de asistenţă consulară până la această oră”, se arată într-un comunicat al MAE.  


ACTUALIZARE 16.02. „Au fost trase focuri cu mitraliere Kalaşnikov. Unul dintre criminali a fost ucis. Bilanţul este de 27 de morţi şi şase răniţi”, a comunicat Ministerul tunisian de Interne. Potrivit unor surse, teroriştii au venit cu bărci, pe mare, au coborât pe plajă şi au deschis focul spre turişti.


ACTUALIZARE 15.35. Antrenorul de baschet Dragan Petricevic s-a aflat la Sousse şi a părăsit oraşul turistic cu aproximativ o jumătate de oră înaintea atacului.

Intervenţia sa la Digi24, în fişierul video de mai jos.


Potrivit martorilor oculari, o maşină-capcană a încercat să intre în complexul hotelier. Au urmat schimburi puternice de focuri între atacatori şi forţele de securitate, inclusiv pe plajă.

Cel puţin un atacator a fost ucis, au declarat surse din domeniul securităţii pentru Reuters, informează Mediafax

Tunisia a fost vizată de un atac terorist şi în martie. 21 de oameni au murit atunci după ce un grup de atacatori a intrat într-un muzeu aflat lângă Parlamentul tunisian.

Atacul din Tunisia are loc în aceeași zi în care Franța este în alertă, după un atac terorist care a avut loc în sud-estul ţării. Un bărbat a fost decapitat lângă o uzină de gaz industrial de la periferia oraşului Grenoble.

A fost un atentat comis de o persoană, probabil însoţită de o alta, cu un autovehicul care a fost îndreptat către această uzină chimică şi care a lovit rezervoare de gaz. Intenţia lor a fost de a provoca o explozie. Atacul este de natură teroristă, a fost găsit un cadavru decapitat pe care erau inscripţii”, a declarat preşedintele Franței, Francois Hollande. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...