Arabia Saudită aprinde un nou butoi cu pulbere în lumea musulmană

Data publicării:
ambasada saudita la teheran incendiata - twitter

FOTO: Twitter

Protestele cele mai violente au avut loc în Iran. Manifestanții au lansat cocteiluri Molotov, sâmbătă seara, asupra Ambasadei Arabiei Saudite la Teheran, incendiind o parte a clădirii. Puterea șiită de la Teheran avertizase că Riadul va plăti scump pentru execuția șeicului Nimr. În același timp, au fost lansate apeluri pentru noi manifestații duminică.

Ambasadorul Iranului la Riad a fost convocat la Ministerul saudit al Afacerilor Externe, care a protestat față de „declarațiile agresive” ale Teheranului, pe care le consideră un „amestec flagrant în treburile interne ale regatului”.

Ulterior, Riadul a spus că Iranul este o „țară fără rușine”, care se arată îngrijorată de drepturile omului, în ciuda faptului că ea însăși practică execuțiile și aceasta fără un cadru legal clar. Regimul iranian chiar e cel mai puțin îndreptățit să-i acuze pe alții că susțin terorismul, a spus purtătorul de cuvânt al MAE saudit.

Cei 47 de condamnați care au fost executați – 45 de saudiți, un egiptean și un cetățean din Ciad – au fost judecați în dosare diferite. Patru dintre ei erau șiiți, restul sunniți. Au fost executați cu sabia sau prin împușcare în 12 orașe din regatul saudit. Majoritatea erau jihadiști din al-Qaida. De altfel, analiștii sunt de părere că regimul saudit a profitat de pretextul acestui „lot terorist” pentru a strecura și disidenți incomozi, dând astfel un avertisment contestatarilor.

Cine era șeicul Nimr

După execuția șeicului Nimr, sute de bărbați și femei au manifestat în Arabia Saudită în orașul Qatif, din est, unde majoritatea este șiită.

În vârstă de 56 de ani, șeicul Nimr al-Nimr era un critic virulent al dinastiei sunnite al-Saud și a fost unul dintre liderii mișcărilor contestatare care au izbucnit în 2011, în plină Primăvară arabă, în estul Arabiei Saudite, acolo unde trăiește cea mai mare parte a minorității șiite. Această comunitate, concentrată într-o provincie cu bogate resurse de petrol, se plânge că este marginalizată în Arabia Saudită, țară majoritar sunnită.

Șeicul a fost condamnat la moarte în octombrie 2014 pentru terorism, nesupunere și port de armă. Amnesty International a denunțat atunci un proces injust. De altfel, și arestarea șeicului, în 2012, a provocat manifestații violente.

SUA și UE, îngrijorate. Reacții în alte țări arabe

Washingtonul s-a declarat îngrijorat de „tensiunile intercomunitare” din Arabia Saudită. Departamentul de Stat a declarat că se teme că aceste tensiuni se amplifică într-un moment în care este nevoie urgentă de a fi aplanate. În consecință, SUA au cerut guvernului Arabiei Saudite – aliat al său în Orientul Mijlociu – să permită opiniile contestatare care sunt exprimate pașnic.

Șefa diplomației europene, Federica Mogherini, a spus, la rândul ei, că acest caz ar putea inflama și mai mult tensiunile sectare care deja au făcut rău în regiune.

Deja manifestanțiile antisaudite și antisunnite sunt pe punctul de a depăși granițele Iranului. În Bahrain poliția a făcut uz de gaze lacrimogene pentru a-i dispera pe manifestanții șiiți.

În Irak, sute de persoane au manifestat furioase în orașul sfânt al șiiților, Kerbala. Un lider al partidului șiit Dawa, aflat la putere, a cerut închiderea ambasadei saudite, recent redeschise la Bagdad.

În Yemen, unde Arabia Saudită conduce o coliție militară împotriva rebelilor șiiți, o asociație clerică șiită a avertizat în privința unei „revoluții zdrobitoare”.

Și mișcarea șiită libaneză Hezbollah a denunțat „o crimă plină de ură comisă pe baza unor false acuzații”.

Pe 1 decembrie, al-Qaida amenințase că va face „să curgă sânge”, dacă Riadul decide să-i execute pe membri ai săi aflați în detenție. Mulți dintre aceștia au făcut parte din grupul celor 47 de persoane executate sâmbătă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...