Negocierile pentru Grecia, fără rezultat. Eurogrupul se reunește din nou duminică la prânz

Data publicării:
REUNIUNE GRECIA CRIZA EUROGRUP

ACTUALIZARE duminică, ora 1:00 Discuțiile au fost suspendate, în noaptea de sâmbătă spre duminică, și se vor relua duminică, la ora 12:00 (ora României).

Negocierile sunt „în continuare dificile”, dar continuă, a anunțat președintele zonei euro, Jeroen Dijsselbloem.

Discuțiile la nivel de miniștri de finanțe din zona euro vor preceda două summituri pe care le găzduiește, duminică, Bruxelles-ul: mai întâi un summit în 19, al zonei euro, apoi un summit lărgit, cu toți cei 28 de membri ai Uniunii Europene.


ACTUALIZARE 23:00  Finlanda spune NU unui nou împrumut pentru Grecia. Presa naţională relatează că Guvernul de la Helsinki intenţionează să blocheze orice renegociere cu Atena. Totuşi, de la summitul miniștrilor de finanţe de la Bruxelles nu sunt informaţii că Eurogrupul ar închide de tot uşa Greciei. Se pregăteşte însă o contrapropunere la setul de măsuri prezentat joi seară. Printre solicitările ce ar urma să fie înaintate de Eurogrup se numără reforme solide la nivelul pieţei muncii şi o serie de legi ce ar trebui adoptate chiar de săptămâna viitoare.  

ACTUALIZARE 22:00  Oficiali de la Atena, citaţi de Agenţia France-Presse, spun că toate aceste scenarii au ajuns în presa germană dintr-o foaie de lucru, dar că nu au fost luate în discuţie la summitul de la Bruxelles.

Oficialii de la Bruxelles s-au ferit să comenteze o eventuală ieşire temporară a Greciei din zona euro. Iar jurnaliştii pun problema legalităţii unei astfel de decizii, în condiţiile în care părăsirea uniunii monetare nu este stipulată concret în tratatele europene. Cert este că celelalte 18 state din Zona Euro au ajuns la un consen: Grecia trebuie să-şi revizuiască planul economic şi să vină cu propuneri mai convingătoare, dacă vrea să ajungă la un acord cu creditorii.

Reuniunea de la Bruxelles are loc pentru evaluarea planului de măsuri în schimbul căruia Guvernul grec speră să primească un nou pachet de ajutor financiar în valoare de 53,5 miliarde de euro. Ar fi al treilea astfel de program, dar suma nu este considerată suficientă. Experţi din cadrul Eurogrupului estimează că pentru o economie sustenabilă, Grecia ar avea nevoie de 74 până la 84 de miliarde de euro.  


ACTUALIZARE 19:30 Germania sugerează Greciei să ia o pauză din zona euro. Surse citate de presa germană spun că ministrul de Finanţe de la Berlin s-a declarat nemulţumit de planul de reforme al Guvernului elen. El ar fi înaintat două soluții: fie Grecia părăseşte temporar uniunea monetară, pentru cinci ani, fie instituie un fond special în care depune garanţii în valoare de 50 de miliarde de euro, din vânzarea unor active de stat.

Banii ar urma să fie folosiţi pentru acoperirea unei părţi a datoriei externe.

(VIDEO. Trimisul special Digi24 la Atena despre mandatul de negociere pe care îl are ministrul grec de finanțe)

Informaţiile din acest moment indică faptul că întâlnirea Eurogrupului, care are loc acum la Bruxelles, s-ar putea încheia cu probleme şi mai mari pentru Atena.

Ministrul german de finanțe a refuzat să facă orice fel de comentariu oficial până în prezent, în timp ce guvernul Tsipras neagă vehement.


(VIDEO. Trimisul special al Digi24 la Atena, Adrian Cojocaru, relatează despre atmosfera din capitala Greciei)

ACTUALIZARE 18:00 Negocierile se anunţă dure. Unii dintre membrii eurogrupului s-au arătat nemulţumiţi de propunerile făcute de guvernul elen. În acelaşi timp, una dintre cele mai mari probleme o reprezintă lipsa de încredere a oficialilor europeni că Grecia va şi pune în practică, pe termen lung, ceea ce promite. Germania, de exemplu, s-a declarat ferm împotriva restructurării datoriei externe. Franţa rămâne în continuare cel mai puternic aliat al grecilor şi a cerut ajungerea la un acord.

Jeroen Dijsselbloem, preşedintele Eurogroup: Există încă numeroase critici atât la nivelul conţinutului propunerilor, din punctul de vedere al reformelor, din punctul de vedere al fiscalităţii. Există, desigur, marea problemă a încrederii, anume a măsurii în care putem avea încredere că Guvernul grec va pune în practică ceea ce promite.

Eric Wiebes, ministrul olandez de finanţe: Multe guverne, inclusiv al meu, au îndoieli serioase cu privire la angajamentele guvernului grec şi, de asemenea, cu privire la puterea de a le implementa. (...) La urma urmei, discutăm o propunere a Guvernului grec care a fost respinsă categoric în urmă cu mai puţin de o săptămână, ceea ce provoacă o preocupare serioasă.

Christine Lagarde, directorul FMI: Cred că ne aflăm aici ca să facem paşi importanţi înainte către un acord.

Pierre Moscovici, comisarul european pentru economie: Notez faptul că Guvernul grec a făcut gesturi semnificative, a făcut o cerere pentru un program de ajutor financiar. Parlamentul grec a votat ieri masiv în favoarea unei liste de reforme, ceea ce reprezintă un semn de angajament faţă de Europa. (...) Împreună, Comisia Europeană, Fondul Monetar Internaţional şi Banca Centrală Europeană am spus că programul de reformă al Greciei ar putea constitui o bază pentru un nou program prin Mecanismul European de Stabilitate. 


Întrunirea miniştrilor de Finanţe din Zona Euro, reuniune care ar putea decide soarta Greciei, este pe punctul de a începe. Informaţiile referitoare la Grecia sunt contradictorii. Pe de o parte, şansele Atenei de a obţine un acord cu creditorii par a fi din nou puse sub semnul întrebării. Mai multe surse din cadrul grupului de lucru care analizează propunerile au declarat pentru Reuters că încheierea unei înţelegeri nu e deloc sigură. Pe de altă parte, presa occidentală spune că Banca Centrală Europeană, Comisia Europeană şi FMI au evaluat pozitiv propunerile elene.

Din culisele negocierilor răzbat informaţii despre confruntarea deja clasică între Franţa şi Germania. În vreme ce Parisul a salutat planul elaborat de executivul elen, Berlinul este în continuare foarte sceptic. Iar la Atena au apărut informaţii despre o demisie a premierului. Care ar fi motivul , în condiţiiile în care Parlamentul i-a dat un vot pozitiv pentru planul de măsuri, ne spune, în direct, Cosmin Prelipceanu de la Atena:

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri