„Omul e expansiv, jovial, cordial, afectuos și distribuie palme, dar și mutre acre când nu știe despre cine e vorba”, a explicat Emil Hurezeanu.
„E un om extraordinar, să știți. În momentul când Sibiul s-a înfrățit cu Luxemburgul, am fost la Palatul Ducal. L-am auzit într-un discurs de o oră despre vocația europeană a Sibiului, despre întâlniri și despărțiri în Europa peste timp. Strălucit. Omul nu degeaba a fost primul-ministru unei țări mici, dar foarte puternice. E un om briliant din multe puncte de vedere”, a spus Emil Hurezeanu despre Jean-Claude Juncker.
„A ieșit greu în fruntea Comisiei Europene. E adevărat că a avut un sprijin important – numărul unu din Forbes, din lista celor mai puternice femei. Doamna Merkel l-a vrut, cu orice preț, în fruntea Comisiei”, a mai spus Emil Hurezeanu.