FGSZ a anunţat într-un comunicat trimis agenţiei ungare de presă MTI că a oprit livrările pe "o durată nedeterminată, joi, la ora 16.00 GMT (19.00, ora României), scrie Mediafax.
Potrivit operatorului ungar, această măsură a fost luată pentru a răspunde la creşterea cererii de gaze în Ungaria. "Utilizatori ai reţelei ne-au informat că începând de (vineri), 26 septembrie, cererea de gaze va creşte semnificativ", a afirmat FGSZ.
Operatorul ungar a subliniat necesitatea unor lucrări tehnice la postul de tranzit de gaze Beregdaroc, în apropiere de frontiera cu Ucraina, pentru a permite o aprovizionare cu gaze mai intensă în Ungaria.
FGSZ a afirmat că, începând din martie 2013, a furnizat Ucrainei 16,8 milioane de metri cubi de gaze zilnic. Totuşi, acest volum nu este garantat, deoarece nivelul livrărilor "depinde de condiţiile tehnice şi comerciale", care se pot schimba.
Grupul ucrainean Naftogaz, care are contracte cu companii din Europa de Vest privind importul de gaze în Ucraina prin Ungaria, a confirmat joi seara că gazul a fost oprit. Naftogaz "regretă profund" decizia "neaşteptată şi inexplicabilă" a operatorului ungar, potrivit unui comunicat al grupului ucrainean.
El a îndemnat FGSZ "să-şi respecte obligaţiile contractuale şi legislaţia Uniunii Europene" care reglementează fluxul de gaze între Ungaria şi Ucraina. Potrivit grupului ucrainean, decizia operatorului ungar încalcă "principiile fundamentale ale pieţei unice de energie a Uniunii Europene".