UE are probleme cu Grecia, Rusia are probleme cu Belarus

Data publicării:
alexis tsipras afp-2

Alexis Tsipras, noul premier al Greciei FOTO: Mediafax Foto

Gestul noului premier al Greciei ar putea fi un prim pas spre blocarea de către guvernul de la Atena a noului set de sancţiuni pe care Uniunea Europeană îl pregăteşte împotriva Rusiei.

În campania electorală, Tsipras spunea că se va opune acestor sancţiuni. Acum se ţine de cuvânt şi ar putea declanşa un conflict diplomatic în interiorul Uniunii Europene.

Cel care are puterea să blocheze la Bruxelles implementarea sancţiunilor este noul ministru grec de externe, Nikos Kotzias, un politician cu un trecut cel puţin interesant. A fost comunist, iar în anii 80 a aplaudat intervenţiile împotriva sindicatului polonez Solidaritatea. În acea perioadă, unul dintre activiştii Solidaritatea era chiar Donald Tusk, actualul preşedinte al Consiliului European, instituţia care va trebui să redacteze noile sancţiuni pentru Rusia.

Dacă Grecia îşi va folosi dreptul de veto prin ministrul său de externe şi va bloca sancţiunile, relaţiile dintre Bruxelles şi Atena ar putea fi afectate ireversibil.

Tsipras a fost la Moscova în luna mai, chiar în miezul crizei ucrainiene. Actuala sa atitudine are probabil mult de-a face cu acea vizită. Însă situaţia economică a Rusiei s-a schimbat mult de atunci. Moscova are de gestionat o criză financiară proprie.

Apropierea de Rusia a guvernului de la Atena vine într-o perioadă în care Vladimir Putin începe să aibă probleme în menţinerea vechilor săi aliaţi. Belarus, o ţară care, sub conducerea liderului autoritar Aleksandr Lukașenko a devenit o anexă a Rusiei, începe să îşi caute un alt drum. De la izbucnirea conflictului din Ucraina, Lukaşenko a devenit vizibil nemulţumit de relaţia sa cu Vladimir Putin, conştient că ţara sa ar putea fi viitoarea ţintă, în condiţiile în care visul ţarului de la Kremlin este refacerea URSS.

Liderul de la Minsk a încercat să joace rolul de mediator în conflictul din estul Ucrainei. Poate că nu pare mult, dar pentru cel supranumit de Washington „ultimul dictator al Europei”, aceştia sunt paşi mari făcuţi spre ieşirea din sfera de influenţă a Rusiei. Lukașenko a mai avut astfel de accese de „deviere” de la cursul arătat de Moscova și în urmă cu câțiva ani, dar Moscova a folosit imediat arma economică - prețul gazului - pentru a-l readuce către Uniunea Vamală preconizată.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Femeia după chipul căreia a fost creată Statuia Libertății. Cum arăta muza celui mai cunoscut simbol al...
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Richard Gere, dezvăluiri despre mutarea în Spania: „Soția mea mi-a dat șapte ani în SUA!” Alejandra e mai...
Adevarul
Cresc impozitele pe venituri din activități independente în 2025. Când se declară și cum se raportează
Newsweek
570 lei în plus la pensie timp de 6 luni pentru anumiți pensionari. Cum intri în posesia banilor?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
MDdjODk2OTI3ZmZkMTY0MjhiMjA3MzgzMWM1YmEyNg==.thumb
POLITICO: România a fost considerată mult timp un aliat de încredere al NATO. Acest lucru s-ar putea schimba...
Digi Animal World
Imagini virale cu un pelican care încearcă să mănânce un pui de Capibara: „Se uită la el de parcă nu ar fi...
Film Now
Nicole Kidman, „desființată” de fani după ce a vorbit despre imaginea virală surprinsă după divorțul de Tom...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...