În doar o lună, 10% din necesarul de gaz ar fi imposibil de acoperit, iar procentul ar creşte la 50% în 3 luni de la sistare. Tot în 3 luni s-ar simţi lipsa gazului rusesc şi în Polonia şi Turcia.
Un embargo mai lung, de 6 luni ar afecta multe alte ţări printre care Germania, Austria, Elveţia şi ţările din Balcani. Însă dacă ruşii opresc robinetul timp de nouă luni Germania, Italia şi Franţa ar fi lovite puternic.
Europa ar avea nevoie de 46 de miliarde de metri cubi de gaz şi nu ar avea de unde sa-i ia. România e printre ţările cele mai puţin dependente de gazul rusesc.
Importă numai 10% din ce consumă şi deţine depozite de stocare a gazului. În teorie, România ar fi în siguranţă după 9 luni de sistare, totuşi studiul arată că numai o săptămână cu temperaturi foarte scăzute ar afecta şi ţările cu propriile rezerve de gaz.
Însă şi Rusia ar fi afectată, dar financiar. Pentru fiecare luna de sistare Gazprom pierde peste 4 miliarde de dolari, în 6 luni ar sacrifica peste 20% din veniturile anuale.