Rusia se pregăteşte să introducă vize pentru cetăţenii din Republica Moldova

Data publicării:
kozak dus 1

Dmitri Kozak

„Dacă nu vom controla fluxurile de imigranţi prin regimul de vize, atunci nu vom putea proteja ţara de conflicte interetnice", a explicat vicepremierul Dmitri Kozak, potrivit Mediafax, care citează ziarul Timpul.

Vicepremierul rus s-a referit, de asemenea, la discuţiile dintre Rusia şi Uniunea Europeană în vederea liberalizării vizelor, dialog aflat în impas în urma dosarelor asupra cărora Bruxellesul şi Moscova nu au ajuns la un numitor comun.

„Fără un regim de vize nu vom putea să ajungem la un numitor comun cu Uniunea Europeană, ca cetaţenii ruşi să călătorească liber în UE. De vreme ce am ajuns în state diferite, atunci fiecare stat trebuie să-şi protejeze interesele naţionale”, a declarat vicepremierul rus.

Dmitri Kozak a menţionat că regimul de vize va fi anulat în cazul în care va creşte nivelul social-economic şi de securitate din statele CSI.

Declaraţia intervine în condiţiile în care atât premierul Dmitri Medvedev, cât şi preşedintele Vladimir Putin au dat asigurări recent că Rusia nu are în vedere introducerea de vize pentru cetăţenii din statele membre CSI, organizaţie din care, alături de Republica Moldova, mai fac parte Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Kazahstan, Kîrgîzstan, Rusia, Tadjikistan şi Uzbekistan.

Măsura intervine în contextul în care Republica Moldova urmează să semneze în cursul acestui an Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană, iar Chişinăul va primi în câteva luni undă verdă pentru ridicarea regimului de vize în spaţiul european.

De asemenea, Rusia a decis, din 1 ianuarie, limitarea termenului de şedere pentru imigranţii care nu deţin patente sau permise de muncă la 90 de zile, într-o perioadă de şase luni.

În plus, o altă lege care a intrat în vigoare în decembrie anul trecut prevede că imigranţii care doresc să obţină un loc de muncă în sfera serviciilor publice din Rusia trebuie să susţină un examen de limba rusă.

Potrivit legii, abia după ce vor demonstra că ştiu limba rusă, imigranţilor li se va elibera un permis de muncă sau li se va prelungi cel existent. Moscova a explicat că noile măsuri au în vedere limitarea imigraţiei ilegale şi a muncii la negru.

Potrivit presei de la Chişinău, restricţiile decise de autorităţile ruse ar putea afecta peste 200.000 de cetăţeni din Republica Moldova aflaţi la muncă în Rusia.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care plătesc datorii karmice în 2025. Lecții și provocări pentru acești nativi
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Christina Aguilera, ținta comentariilor dure: „Nu mai arată ca înainte!” Artista, acuzată că a slăbit prea...
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Care pensionari iau 375 lei în plus la pensie în decembrie? Cum și când se acordă banii?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Jason Statham știe să se distreze. Actorul din „Fast & Furious”, surprins într-un carusel din Winter...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”