România va fi naţiune-lider în dezvoltarea capacităţii de apărare cibernetică a Ucrainei

Data publicării:
securitate cibernetica 13.09

În contextul evenimentelor generate de tensionarea relaţiilor ruso-ucrainene şi pe fondul necesităţii Alianţei Nord-Atlantice de a-şi întări graniţa de est, au fost implementate noi măsuri de securitate, sens în care a apărut şi ideea creării, pe baza contribuţiei voluntare a ţărilor membre NATO, a unui Fond de Sprijin (Trust Fund) pentru dezvoltarea capacităţii de apărare cibernetică a Ucrainei”, precizează SRI într-un comunicat de presă dat publicităţii sâmbătă.

Conform sursei citate, expertiza pe care SRI o deţine în domeniul securităţii cibernetice - apreciată atât în proiecte desfăşurate în ţara noastră, cât şi în cadrul cooperării cu NATO, prin contribuţii la crearea de platforme specifice şi prin participarea activă la exerciţii precum Cyber Coalition – a fundamentat aprobarea, de către CSAT, a participării ţării noastre, prin Serviciul Român de Informaţii, în calitate de naţiune-lider, la acest Fond.

Ca urmare, CSAT a aprobat transmiterea acestei decizii către NATO, iar în cadrul Summit-ului NATO din Ţara Galilor (4-5 septembrie), România şi-a declarat disponibilitatea de a îndeplini rolul de naţiune-lider a Fondului de Sprijin pentru apărarea cibernetică a Ucrainei.

Această calitate presupune definirea, de către specialiştii naţionali în securitate cibernetică, în baza dialogului cu partea ucraineană, a cerinţelor tehnice şi a arhitecturii unui sistem de protecţie a unor infrastructuri critice IT&C împotriva ameninţărilor cibernetice. De asemenea, o altă sarcină a naţiunii-lider se referă la identificarea altor state NATO ca şi contributori la Fond, astfel încât să se poată asigura resursele financiare pentru implementarea proiectului definit. Nu în ultimul rând, naţiunea-lider va asigura managementul de proiect şi instruirea specialiştilor ucraineni în vederea exploatării eficiente a sistemului”, se arată în comunicat.

SRI mai precizează că, având în vedere evoluţiile de securitate în domeniu, România, prin instituţiile abilitate, acordă o atenţie deosebită prevenirii şi contracarării ameninţărilor la adresa sa şi a aliaţilor săi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Românul care a făcut înconjurul lumii singur cu barca: „Prima dată, ne-au prins la bulgari și ne-au băgat la...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Cine poate încasa ultima pensie în caz de deces? Cine ia pensie de urmaș și până la ce vârstă?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un animal misterios, cu aspect „ciudat”, depistat în parcul West Virginia. Locuitorii sunt nedumeriți: „Cum a...
Film Now
Denzel Washington spune că au existat suspiciuni legate de purtarea lui Kevin Spacey cu decenii în urmă...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”