VIDEO. Putin vrea să impresioneze lumea cu parada de 9 Mai

Data publicării:
ditamai racheta

Președintele Vladimir Putin, prezent la ceremonie, a rostit o alocuțiune, care s-a încheiat cu uralele miilor de participanți. Liderul de la Kremlin a reamintit ce semnificații are 9 Mai pentru țara sa.

Rezistenţa soldaţilor ruşi a salvat Europa de la sclavie, armata noastră a fost cea care i-a înfrânt pe nazişti şi care i-a forţat să se retragă. Ne vom aminti întotdeauna de acest război şi ni-i vom aminti mereu pe acei oameni care s-au sacrificat pentru a păstra pacea în lume”, a spus Vladimir Putin.

La evenimentul din acest an au participat peste 11 mii de militari şi au fost prezentate cele mai noi modele de vehicule militare şi rachete.

Defilarea a fost urmărită din tribuna oficială de preşedintele Vladimir Putin, înconjurat de întreaga conducere a armatei ruse. Pentru prima oară, pe blindatele care au participat la defilare a fost arborat şi steagul Crimeei, regiune alipită de Rusia în luna martie.  

Parada a fost dechisă de ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, care a trecut în revistă trupele prezente în Piaţa Roşie.

Prin faţa publicului au defilat fanfarele militare şi garda de onoare, iar pentru prima dată, prin Piaţa Roşie au defilat şi cadeţii de la două şcoli militare, dar şi un escadron de cavalerie din garda de onoare de la Kremlin.

Spectatorii au putut vedea în premieră noile sisteme de apărare antirachetă şi distrugătoarele de tancuri Crizantema, precum şi vehiculele blindate Typhoon. Sunt în total de 149 de vehicule militare şi 69 de avioane, iar pentru prima dată, cerul Moscovei a fost survolat şi de avioane Yak 130.

Prin Piaţa Roşie au trecut şi noile tancuri T90 şi ultimele modele de aruncătoare de rachete, precum şi renumitele rachete Topol M - este vorba de rachete balistice intercontinentale, care au o lungime de 22 de metri şi pot atinge ţinte aflate la o distanţă de 11 mii de kilometri.

Pe lângă parada de la Moscova, defilări militare au mai fost programate în alte 23 de mari oraşe ale Rusiei şi în Sevastopol, oraş care găzduieşte sediul flotei ruseşti de la Marea Neagră.

Ziua Victoriei este săbătorită la date diferite de puterile occidentale şi Rusia. Dacă cele dintâi o marchează pe 8 mai, ruşii o fac cu o zi mai târziu, iar motivul este unul simplu. Germania a fost forţată să-şi semneze capitularea de două ori - o dată în faţa Aliaţilor, iar a doua oară în faţa mareşalului sovietic Jukov. Aceasta după ce Iosif Stalin s-a declarat nemulţumit că generalii germani evitaseră iniţial să capituleze în faţa lui Jukov, cel care cucerise Berlinul.

Ca în fiecare an, preşedintele rus Vladimir Putin asistă la parada de la Moscova. Inițial, au existat informații că va merge în Sevastopol, oraş care sărbătoreşte 70 de ani de la eliberarea de sub ocupaţia germană. Intenţia liderului de la Kremlin a declanşat însă critici în rândul oficialilor occidentali. Cancelarul german Angela Merkel a discutat cu preşedintele rus despre acest aspect, în contextul în care liderul de la Berlin a declarat, în urmă cu câteva zile, că „este păcat ca o astfel de zi să fie folosită într-un astfel de context tensionat pentru organizarea unei parade”. Potrivit ziarului Kommersant, Putin va merge totuși, vineri, în Crimeea, dar după parada de la Moscova.

Alipirea Crimeei la Rusia, care a avut loc după preluarea puterii de către autorităţile proeuropene de la Kiev, este la originea celei mai grave crize dintre ruşi şi occidentali de la sfârşitul Războiului Rece. Tensiunile au degenerat, iar tulburările s-au extind în estul Ucrainei, care în prezent este în pragul războiului civil.

Parada difuzată de Russia Today

Parada de 9 Mai, un obicei al Kremlinului. Alte momente semnificative pe plan diplomatic legate de ceremoniile de la Moscova

Rusia organizează în fiecare an parade de 9 Mai. În 2005, la împlinirea a 60 de ani  de la Ziua Victoriei, Vladimir Putin a găzduit o grandioasă ceremonie, la care a invitat zeci de șefi de stat și de guvern. Printre ei s-a aflat și George W. Bush - care, pentru echilibru, înainte de a ajunge la Moscova a făcut o escală în Letonia, iar după Moscova a vizitat Georgia - dar și președintele Traian Băsescu. Liderul român se afla la început de mandat și venea pentru a doua oară la Moscova. A fost și ultima.

Un alt moment semnificativ pe plan diplomatic legat de parada anuală de la Moscova s-a petrecut în 2010, când președintele interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, a refuzat invitația Kremlinului de a participa la ceremonii. Ghimpu se opusese atunci și trimiterii pentru defilare la Moscova a 70 de militari moldoveni.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Țara în care se vorbesc 839 de limbi. De trei ori mai multe decât în Europa
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Care pensionari iau 375 lei în plus la pensie în decembrie? Cum și când se acordă banii?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Denzel Washington spune că au existat suspiciuni legate de purtarea lui Kevin Spacey cu decenii în urmă...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”