Fostul premier portughez Jose Socrates a fost arestat

Data publicării:
jose socrates - getty

Fostul premier al Portugaliei, Jose Socrates  ©FOTO: GULIVER/GETTY IMAGES

Fostul premier a fost reținut pe aeroportul Portela din Lisabona, în jurul orei locale 23.10, când se întorcea de la Paris, scrie presa locală.

În afară de Socrates, în ultimele zile au mai fost arestate trei persoane în legătură cu acest caz.

Fostul premier a fost reținut pentru a fi interogat în legătură cu o casă în valoare de trei milioane de euro. Anchetatorii vor să știe de unde a avut banii pentru a cumpăra acea casă. Socrates va fi prezentat sâmbătă unui judecător.

Mai multe percheziții au avut loc în legătură cu acest caz, percheziții în care au fost implicați peste 60 de funcționari ai statului. 

Ancheta se referă la operațiuni bancare și transferuri de bani cu origine îndoielnică.

Afacerea izbucnește la o săptămână de la un alt scandal de corupție în Portugalia legat de atribuirea unor vize speciale destinate investitorilor străini. Prin acest program al așa-numitelor „vize de aur”, investitorii străini care cumpărău proprietăţi în valoare de cel puţin 500.000 de euro şi le păstrau timp de cinci ani primeau automat drept de reşedinţă în Portugalia şi, implicit, posibilitatea de a călători fără viză în Spaţiul Schengen. Mai mulți înalți oficiali au fost arestați în acest caz. Scandalul a dus, duminica trecută, la demisia ministrului de Interne al guvernului de centru-dreapta, care a motivat că autoritatea sa politică a fost afectată.

Jose Socrates, în vârstă de 57 de ani, considerat unul dintre „baronii” socialiști, a fost premier al Portugaliei între martie 2005 și iunie 2011. El a demisionat din funcție, după ce Parlamentul a respins măsurile de austeritate pe care le propunea guvernul său. Portugalia se confrunta atunci cu o severă criză economică. Socrates a pierdut alegerile legislative anticipate și a demisionat din funcția de secretar general al Partidului Socialist.

Numele său a fost implicat în câteva scandaluri de proporții, între care unul legat de studiile sale. Jose Socrates a fost bănuit că și-ar fi obținut în mod fraudulos diploma de inginer, dar oficial a fost imposibil de dovedit. Universitatea privată care a fost la originea acestui scandal a fost investigată apoi de autoritățile statutului în materie de educație, iar în urma anchetei s-au găsit nereguli ce au dus la închiderea universității.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Peștele de 5 ori mai ieftin decât somonul, dar la fel de sănătos. Mulți români îl ocolesc însă
Digi FM
Tudor Chirilă, despre serialul-fenomen Adolescence: „M-a cam dărâmat, ar trebui să fie parte din modulul...
Pro FM
Bianca Censori vrea să-l părăsească pe Kanye West, dar se teme: „El controlează atât de multe aspecte ale...
Film Now
Channing Tatum și transformările la care și-a supus corpul. Actorul nu va mai accepta roluri pentru care...
Adevarul
Caz bizar. Un bărbat a ajuns la spital după ce a rămas cu mâna prietenei sale blocată în gură
Newsweek
Vin banii de la Mica Recalculare. Pensiile cresc cu sume între 100 și 700 de lei în luna mai
Digi FM
Shiloh, fiica actorilor Angelina Jolie și Brad Pitt, imagini virale. Fanii sunt convinși că adolescenta calcă...
Digi World
De ce nu e bine să asociem friptura cu cartofii prăjiţi. Explicaţiile medicului Mircea Beuran
Digi Animal World
Această femeie a coborât un munte, cărându-și câinele de 49 de kilograme în spate. Imaginile cu animalul...
Film Now
Maria Shriver, detalii sfâșietoare despre divorțul de Arnold Schwarzenegger: „Mi-a frânt inima, mi-a zdrobit...
UTV
Luminița Anghel, confesiuni dureroase despre fiul adoptiv: „Nu vrei să știi ce priviri, câtă ură… mi-a fost...