Camioanele din convoiul umanitar s-au întors în Rusia. Kievul acuză că au luat armament din Ucraina
Data publicării:
„Echipamente militare au fost încărcate în camioane ruse la uzina Topaz, unde sunt produse instalaţii radar marca Kolciuga; de asemenea, a fost transportată muniţie de la o fabrică de armament din Lugansk", a declarat Andrei Lisenko, purtător de cuvânt al armatei ucrainene.
Ucraina suspecta că Rusia a trimis echipamente militare la bordul unora dintre camioanele trimise sub pretextul unei „misiuni umanitare”.
Gestul Moscovei de a trimite convoiul la Lugansk, fără aprobarea Kievului, este o încălcare clară a suveranităţii Ucrainei. Aceasta a fost concluzia reuniunii de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU, care NU a adoptat însă o poziţie fermă.
NATO şi Statele Unite au cerut Rusiei să retragă imediat toate camioanele, iar cancelarul german Angela Merkel a sosit astăzi în Ucraina în încercarea de a soluţiona criza.