Atentatele de la Paris şi solidaritatea. Povestea francezului cu origini româneşti devenit salvator

Data publicării:
nicolas sfintescu

FOTO: BBC

Una dintre cele mai frumoase poveşti este cea a unui francez cu origini româneşti devenit salvator. Nicolas Sfinţescu are un restaurant în Paris, aflat vizavi de unul dintre locurile în care teroriştii au deschis focul. Când a văzut ce se întâmplă, le-a strigat clienţilor să se ascundă sub mese şi în spatele barului. Când şi-a dat seama cât de gravă e situaţia, i-a dus pe toţi în apartamentul lui de deasupra restaurantului. Au stat acolo până la 4 dimineaţa, când poliţia le-a spus că pot ieşi.

Nicolas este muzician de profesie. Erou mai mult fără voia lui, Nicolas a explicat că a reacționat rapid, pentru că nu a vrut să vadă oameni murind. „Sunt muzician, am avut mai multe concerte în România. Nu am decât foarte puține legături cu familia originară din România, dar am concertat și la București, și în alte orașe din România”, a declarat Nicolas într-un interviu acordat site-lui mariustucă.ro.

Este doar una dintre poveştile despre oameni care au scăpat cu viaţă datorită curajului altora.

Suporterii care au fost evacuaţi de pe Stade de France imediat după cele trei explozii au ieșit cântând imnul naţional al Franţei.

A doua zi după masacru, un artist şi-a adus pianul în faţa teatrului Bataclan şi a început să cânte. Pentru milioane de oameni, a fost unul dintre cele mai emoţionante momente.

0 seconds of 0 secondsVolume 90%
Press shift question mark to access a list of keyboard shortcuts
Scurtături Tastatură
Shortcuts Open/Close/ or ?
Redare/PauzăSpațiu
Mărește Volumul
Micșorează Volumul
Caută înainte
Caută înapoi
Subtitrare Pornită/Oprităc
Ecran complet/Ieși din modul Ecran completf
Suprimare Sunet/Activare Sunetm
Decrease Caption Size-
Increase Caption Size+ or =
Caută %0-9
00:00
00:00
00:00
 

Un jurnalist a vrut să spună că există şi speranţă la Paris, după atât de multă durere. Nu şi-a putut stăpâni lacrimile. Relatarea s-a întrerupt, în direct: „Turnul Eiffel a fost luminat în roşu, alb şi albastru, ceea ce cred că este o dovadă că există speranţă. Îmi pare rău... Îmi pare foarte rău... Mă voi opri aici. E, cu siguranţă, multă speranţă aici, în Paris. Asta e ideea”, a mărturisit jurnalistul.

„- Înţelegi ce s-a întâmplat? Înţelegi de ce au făcut acei oameni ce au făcut?

- Da, pentru că sunt nişte oameni foarte, foarte, foarte răi. Oamenii răi nu sunt drăguţi”.

Sunt cuvintele unui copil. A vrut să explice, în inocenţa lui, ce înseamnă terorismul. A emoţionat o lume întreagă.

Emoție stârnesc și animalele-erou. Diesel era câine poliţist în unitatea de elită RAID. Diesel a murit miercuri, în operaţiunea din Saint-Denis. A fost ucisă de unul dintre teroriştii pe care încerca să îi prindă.

Există şi poveşti care par miracole. Un bărbat a scăpat de moarte datorită telefonului mobil.

Priviţi, acesta este telefonul care a încasat glonţul şi care m-a salvat. Dacă nu se întâmpla aşa, aş fi fost lovit în cap. (...) Gloanţe m-au lovit și în pantof. De aceea am un pansament acolo. Şi aici (în abdomen - n.red.) am fost lovit. Am fost pansat. Jacheta de pe mine a amortizat impactul. Sincer, este un miracol. Nu doresc nimănui să treacă prin aşa ceva”, a mărturisit el.

La fel de impresionantă este și povestea unei femei însărcinate care a stat agăţată de pervazul unei ferestre de la Bataclan până ce un alt supravieţuitor a reuşit să o salveze. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cont bancar cu doi titulari. Ce se întâmplă dacă unul dintre ei moare
Digi FM
Andreea Marin, mesaj sensibil de Florii pentru mama ei, pierdută mult prea devreme: "Îngerul care ne-a dăruit...
Pro FM
Mădălina Ghenea, apariția incendiară pe care și Sofia Vergara a admirat-o. Topless, doar în pantaloni mulați...
Film Now
A făcut furori în anii '90, iar acum e transformată complet. Bridget Fonda, acuzată că a folosit Ozempic după...
Adevarul
De la ce părinte moștenesc copiii inteligența și cine le transmite trăsăturile emoționale și forța fizică
Newsweek
Ajutor de 533 lei la pensie acordat chiar înainte de Paște. Ministerul Muncii anunță cine ia banii
Digi FM
Ce frumoasă era mama Andreei Marin! Femeia a murit la numai 36 de ani, în brațele fiicei sale
Digi World
Gemeni identici, experiment inedit. Ce s-a întâmplat când unul a ales suplimente alimentare vegane, iar...
Digi Animal World
O poiană din Finlanda a devenit ring de lupte pentru doi urși. Imaginile cu uriașii blănoși sunt virale
Film Now
Christopher Schwarzenegger, de nerecunoscut după ce a slăbit. Fiul lui Arnold Schwarzenegger s-a luptat mulți...
UTV
Jason Momoa și iubita lui, Adria Arjona, apariție spectaculoasă pe covorul roșu. Cuplul a întors toate...