Angela Merkel spune că securitatea în Europa trebuie consolidată împreună cu Rusia. Reacția Moscovei

Data publicării:
MERKEL DOI 20

ACTUALIZARE 00.35. Preşedintele Vladimir Putin a declarat că Rusia nu doreşte război, dar nici nu va juca pe scena internaţională rolul impus de Occident.

„Există o încercare de a perturba actuala ordine globală care s-a format în deceniul care a urmat prăbuşirii Uniunii Sovietice, cu un lider incontestabil care vrea să rămână astfel crezând că îi este îngăduit totul, în vreme ce celorlalţi li se îngăduie numai ceea ce el permite, în interesul lui. Această ordine globală nu se va potrivi niciodată Rusiei. Cu toate acestea, nu vom porni război împotriva nimănui, ci vom colabora cu toată lumea”, a spus Vladimir Putin

Acestea au fost primele declaraţii ale liderului de la Kremlin după discuţiile cu Angela Merkel şi Francois Hollande privind soarta Ucrainei. De altfel, pacea în fostul satelit sovietic atârnă de un fir de aţă, a avertizat liderul francez, care a precizat că planul pe care l-a propus alături de cancelarul german ar putea fi ultima şansă pentru a evita războiul. 


„Nimeni nu vrea o nouă împărţire a Europei. Cu atât mai puţin într-o confruntare care poate escalada într-un conflict violent, de necontrolat. Vrem să consolidăm securitatea în Europa împreună cu Rusia, nu împotriva Rusiei. Dar, Rusia trebuie să contribuie la soluţionarea crizei din Ucraina. Criza nu poate fi rezolvată pe cale militară”, a declarat Angela Merkel, cancelarul Germaniei.

Declaraţiile cancelarului german vin în contextul în care Statele Unite iau în calcul trimiterea de arme soldaţilor ucraineni, inclusiv drone şi rachete antitanc. Ideea este susţinută şi de comandantul suprem al forțelor NATO din Europa, generalul american Philip Breedlove, care spune că Occidentul nu ar trebui să excludă opțiunea militară în Ucraina.

„Nu cred că ar trebui să excludem posibilitatea opțiunii militare, pe lângă sancțiunile economice împotriva Rusiei adoptate de UE și SUA. Nu se vorbește despre soldați în teren. Vorbim mai precis despre arme și despre capabilități”, a declarat Philip Breedlove, comandant NATO, la Munchen, adăugând că, mai întâi, trebuie negociată o soluţie diplomatică și politică pentru estul Ucrainei. Şi preşedintele ucrainean are încredere că, în cele din urmă, va fi aplicat un plan de pace.

Reporter: Ce va aduce planul franco-german pentru Ucraina?

Petro Poroşenko, preşedintele Ucrainei: O Europă mai singură decât a fost până acum.

Reporter: Va funcţiona acest plan?

Petro Poroşenko: Da!

Tot la Munchen, ministrul rus de Externe a acuzat din nou Occidentul că pune gaz pe foc în conflictul din Ucraina.

„E important ca toată lumea să-şi dea seama cât de mare este riscul. E timpul să scăpăm de obiceiul de a trata fiecare problemă separat şi astfel să nu vedem pădurea din cauza copacilor. E timpul să evaluăm situaţia în ansamblu”, a declarat Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe.

Totuşi, Serghei Lavrov a apreciat şi el că este foarte posibil să se ajungă la un acord de pace.

Maraton diplomatic fără rezultat clar

După ce au discutat la Kiev cu preşedintele Petro Poroşenko, Francois Hollande şi Angela Merkel au mers ieri la Moscova, unde au negociat timp de cinci ore cu Vladimir Putin. Au încercat să găsească o soluţie la criza din estul Ucrainei, iar discuţiile vor continua şi mâine în aceeaşi formulă, dar la telefon.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Candidatul de extremă dreapta, George Simion, ar putea ajunge la putere, scrie...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Cine e Călin Georgescu care vrea alianță cu Rusia? Tovarăș cu Iliescu, membru într-un Club „secret”
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un animal misterios, cu aspect „ciudat”, depistat în parcul West Virginia. Locuitorii sunt nedumeriți: „Cum a...
Film Now
Hugh Grant, mărturisiri neașteptate despre personajul său din „Notting Hill”. Starul face dezvăluiri inedite...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”