Grav accident de autocar în Italia: 39 de oameni au murit, nouă au fost răniţi. Printre victime sunt şi copii

Data publicării:
autocarul

39 de oameni au murit şi nouă au fost răniţi duminică seară în Italia după ce autocarul la bordul căruia se aflau s-a răsturnat într-o prăpastie. Accidentul s-a produs pe un viaduct din apropierea oraşului Avellino, între oraşele Napoli şi Bari. Printre victime se numără şi copii.

Autocarul a căzut de la 30 de metri într-o prăpastie din sudul ţării. Pasagerii erau locuitori din provincia Napoli şi se întorceau dintr-un pelerinaj. Printre victime se află şi copii, iar din primele date analizate reiese că tragedia a fost provocată de viteza excesivă. Autorităţile au deschis o anchetă pentru a stabili şi care era starea drumului şi a autocarului în momentul accidentului. Şoferul nu mai poate fi, însă, tras la răspundere, deoarece şi-a pierdut viaţa în accident.

ACTUALIZARE 9:28 Ministerul de Externe de la București a anunțat că printre victimele accidentului nu figurează români. Este unul dintre cele mai grave accidente rutiere petrecut în Europa în ultimii ani și survine la aproape o lună de la accidentul din Muntenegru, în care 18 români și-au pierdut viața în condiții similare.

Potrivit BBC, bilanțul accidentului din Italia este de 38 de morți și nouă răniți. Șoferul autocarului se numără printre persoanele decedate. În vehicul se aflau în jur de 50 de pasageri care se întorceau de la un pelerinaj.

Noua tragedie din transporturile europene intervine în timp ce  Spania este îndoliată după accidentul feroviar de la Santiago de Compostela, în care 80 de persoane și-au pierdut viața.

ACTUALIZARE 6:04 Autorităţile au anunţat că, dintre cei 11 răniţi, şase sunt femei, doi sunt bărbaţi, iar trei sunt copii.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

ACTUALIZARE 3:17 Ultimul bilanţ al victimelor indică 36 de morţi şi 11 răniţi. Trei ipoteze sunt avansate de presa italiană cu privire la cauzele accidentului: fie probleme la frânele autocarului, fie explozia unui cauciuc, fie că şoferul ar fi adormit la volan.

ACTUALIZARE 1:37 Accidentul s-a produs la ora 20:30 în zona viaductului din Monteforte Irpino, pe autostrada A16, care face legătura între Napoli şi Bari. La bord se afla un grup de oameni în vârstă, copii şi tineri, care se întorceau dintr-o excursie făcută în staţiunea Telese Terme, provincia Benevento.

Mai multe publicaţii relatează că doar 11 dintre pasagerii autocarului au fost găsiţi în viaţă până în acest moment. (Unita, Il Mattino).

Potrivit imaginilor de la faţa locului, autocarul a lovit mai multe maşini, apoi a rupt parapetul şi a căzut în gol preţ de 30 de metri. Primele ipoteze avansează varianta unei defecţiuni a frânelor.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

ACTUALIZARE 1:20 Presa din peninsulă anunţă un număr de cel puţin 30 de morţi în urma accidentului de autocar. Acesta transporta între 47 şi 49 de persoane, printre care mulţi copii. Doi dintre aceştia sunt în stare gravă, scrie cotidianul La Stampa.

La Repubblica publică primele imagini de la locul accidentului: 

Autocarul a lovit mai multe maşini, după care a căzut peste 30 de metri în gol. Printre pasageri se aflau persoane care se întorceau la Napoli dintr-un pelerinaj.

Zeci de ambulanţe, elicoptere şi echipe de salvare au fost mobilizate la faţa locului, iar autostrada pe care s-a produs accidentul a fost închisă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri