BUSINESS CLUB. Contracte suspecte în schimbul aderării

Data publicării:
bae systems

Pentru aderare am plătit cu contractul Bechtel, care ştim cum a ieşit - 1,3 miliarde de euro pentru 50 şi ceva de kilometri finalizaţi. Am plătit cu contractul EADS, care vedem acum ce a ieşit. Am plătit şi în alt mod: prin faptul că statul a luat mai puţini bani. E vorba de privatizările făcute cu foarte puţini bani, privatizările din domeniul energetic, inclusiv Petrom.

Reacții la București în urma articolului despre EADS din presa germană

Am mai plătit şi prin achiziţia a două fregate pe care Royal Navy se pregătea să le scufunde şi ni le-a vândut British Aero System pe o grămadă de bani: vreo 145 de milioane de euro, în 2003. La noi au ajuns mândria marinei, deşi nu au cunoscut mari modernizări. Ferdinand are, dincolo de antiaeriană şi torpile, doar un tun de 75 de milimetri ca armă de atac.

BUSINESS CLUB. Personajele-cheie ale afacerii EADS

Acest contract avea clauze de offset, adică BAE era obligată să investească bani în economia românească - tot cam cât a plătit statul pe fregate. Timpul a trecut şi banii nu au venit, iar termenul de offset a expirat cu complicitatea autorităţilor române.

Traian Băsescu: Firme și persoane din dosarul Microsoft se găsesc în dosarul EADS. Povestea contractului de 1,3 miliarde de euro care nu ne-a dus în Schengen

Şi această achiziţie a fost înconjurată de suspiciuni de corupţie. În 2006 un cetăţean britanic şi soţia sa de origine română au fost arestaţi la Londra, bănuiți că ar fi intermediarii şpăgilor pentru politicienii de la Bucureşti. Aveau circa 10 milioane de euro.

Cazul a ajuns în atenţia procurorilor britanci într-o anchetă extinsă asupra BAE Systems pentru dare de mită. Erau contracte în mai multe ţări. Ancheta a avansat pe diverse piste, nu şi pe cea din România. A fost dovedită clar corupţia pentru achiziţii în Arabia Saudită, Tanzania şi Africa de Sud. BAE a plătit 320 de miliane de euro pentru a scăpa de anchete în Marea Britanie şi Statele Unite. Iarăşi America.              

 Citiți și:  SCANDALUL EADS. Nereguli despre care presa franceză scria încă de acum nouă ani
                BUSINESS CLUB. Tradiția șpăgii la Siemens
                BUSINESS CLUB. Scandalul EADS, în varianta austriacă

V-am prezentat un lung şir de cazuri de la noi şi de prin lume despre corupţia din jurul contractelor cu statul. Te apucă depresia când constaţi că se întâmplă la case mari, că implică oameni consideraţi verticali. Însă să nu disperăm. Faptul că procurorii cercetează, că prin alte colţuri de lume se dau amenzi sau pedepse înseamnă că mai există speranţă.      

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu, TikTok, ratarea bulelor și, mai ales, a...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Imagini document cu prima apariție a lui Gabriel Cotabiță la televiziune. Cântă cu Redivivus pe străzile unui...
Newsweek
Cine e Călin Georgescu care vrea alianță cu Rusia? Tovarăș cu Iliescu, membru într-un Club „secret”
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un animal misterios, cu aspect „ciudat”, depistat în parcul West Virginia. Locuitorii sunt nedumeriți: „Cum a...
Film Now
Hugh Grant, mărturisiri neașteptate despre personajul său din „Notting Hill”. Starul face dezvăluiri inedite...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”