Mutare surpriză la Palatul Cotroceni. Unul dintre oamenii de încredere ai lui Klaus Iohannis, eliberat din funcţie

Data publicării:
Klaus Iohannis primele declaratii de la Cotroceni 12 ianuarie 2015 - presidency 2 -3

Potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale, președintele României, Klaus Iohannis, a semnat vineri, 6 martie, decretul pentru eliberarea din funcția de consilier prezidenţial pentru securitate națională a lui Adrian-George Scutaru.

Tot astăzi, Klaus Iohannis a semnat decretul pentru numirea în funcţia de consilier prezidenţial pentru securitate naţională a lui Ion Oprișor. 

Potrivit unor surse George Scutaru și-ar fi dat demisia. Până în prezent există două ipoteze cu privire la demisia lui George Scutaru. Una dintre acestea este că acesta ar putea fi numit la șefia Serviciului de Informații Extern (SIE).

O a doua ipoteză este că deși numele acestuia ar fi fost vehiculat pentru șefia Serviciului Român de Informații (SRI), funcția a fost obținută de Eduard Hellvig. Însă acestea sunt doar simple speculații.

George Scutaru a fost numit în funcţia de consilier prezidenţial pe 22 decembrie, când preşedintele Klaus Werner Iohannis a semnat decretul de numire a sa în funcţia de consilier prezidenţial, alături de Sorin-Dan Mihalache, Dan-Andrei Muraru, Cosmin-Ștefan Marinescu şi Tratiana Niculescu Bran.

George Scutaru era consilier prezidenţial în cadrul Departamentului Securităţii Naţionale. În locul lui Scutaru va veni Ion Oprişor, care până în acest moment a deţinut funcţia de consilier de stat la Secretariatul CSAT, încă din mandatului fostului preşedinte, Traian Băsescu. 

George Scutaru, fost lider al deputaţilor PNL, a fost jurnalist al agenţiei Mediafax din 1993 până în 1998, când a devenit consilier al preşedintelui ApR, Teodor Meleşcanu, formaţiune politică la care şi-a depus şi adeziunea.

În 2001 Scutaru devine membru al PNL, în urma fuziunii cu ApR, şi obţine în 2002 funcţia de preşedinte al Biroului Politic Teritorial PNL Buzău. Din 2010 şi până anul acesta a condus organizaţia judeţeană a PNL Buzău. Scutaru a deţinut trei mandate consecutive de deputat şi s-a specializat în probleme de securitate, după ce a absolvit Facultatea de Istorie la Universitatea Bucureşti.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Țara în care se vorbesc 839 de limbi. De trei ori mai multe decât în Europa
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Care pensionari iau 375 lei în plus la pensie în decembrie? Cum și când se acordă banii?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Denzel Washington spune că au existat suspiciuni legate de purtarea lui Kevin Spacey cu decenii în urmă...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”