Nemulţumiţi de preţul mare al energiei electrice. 1000 de sindicalişti protestează la Guvern

Data publicării:
protest sindicate metalurgie alro mediafax

Sindicaliştii, afiliaţi Cartel Alfa, protestează lângă sediul Guvernului, fără a perturba circulaţia auto. Zona în care se desfăşoară pichetul este securizată de Jandarmerie.

Protestatarii afişează bannere cu mesaje precum „Milioane de români aduc prosperitate mafiei din energie” şi „Guvernanţi, nu sărăciţi poporul!”.

Totodată, ei strigă „Solidaritate”, fluieră şi flutură steaguri cu numele federaţiilor sindicale pe care le reprezintă.

Peste 150 de sindicalişti ai federaţiilor din industrie s-au adunat şi miercuri în Capitală şi au pichetat sediul Curţii Constituţionale.

Sindicaliştii Cartel Alfa şi cei ai federaţiilor membre din industrie au anunţat marţi protestele, spunând că vor să solicite premierului să convoace de urgenţă o şedinţă comună cu toţi factorii implicaţi, pentru a stabili modificările legislative referitoare la regimul energiei regenerabile şi liberalizarea preţului la gaze şi energie.

Potrivit sindicaliştilor, lipsa de acţiune a Guvernului duce la pierderi deosebit de mari prin închiderea sau restrângerea activităţilor sectoarelor de producţie industrială, care vor avea ca efect pierderea a mii de locuri de muncă.


Asociaţia Română pentru Energie Eoliană (RWEA) reclamă „un atac brutal asupra industriei eoliene” din partea Guvernului în ceea ce priveşte încercarea de modificare a legislaţiei privind sprijinul pentru energia regenerabilă şi susţine că această industrie este supusă unei „cvasi-naţionalizări”.

„Asociația Română pentru Energie Eoliană își exprimă stupoarea față de ultimele evoluții în analizarea legii regenerabilelor. Considerăm că actuala Ordonanță 57/2013, care modifică Legea 220/2008 și legea de aprobare a OUG 57 a Parlamentului României sunt grevate de absența unui dialog în oglindă cu Uniunea Europeană”, potrivit unui comunicat al RWEA.

OUG 57 stabilește că, începând din 1 iulie 2013, producătorii de energie regenerabilă vor primi numai o parte din certificatele verzi cuvenite, urmând să le recupreze din 31 martie 2017.

OUG 57 este subiect de dispută între președintele Traian Băsescu și premierul Victor Ponta. Băsescu susține că OUG 57 este neconstituțională întrucât în aprobarea ei nu au fost respectate etapele de notificare şi pre-notificare a Comisiei Europene, ceea ce poate atrage declanşarea unei proceduri de infringement împotriva României. Traian Băsescu a sesizat, în luna februarie, Curtea Constituțională privind acest subiect.

El a declarat, marţi, că Legea certificatelor verzi este în Parlament şi a fost retrimisă pentru că trebuia să aibă avizul Comisiei Europeane. El a precizat că nu are nimic împotrivă să fie promulgată imediat ce sunt îndeplinite toate procedurile.

La rândul său, Ponta a spus, miercuri, că dacă preşedintele nu va promulga legea de aprobare a OUG 57, Guvernul va emite o nouă ordonanţă privind reducerea cotei de certificate verzi.

Cel mai mare pericol al României în 2014: explozia preţurilor la energia electrică. Preşedintele a refuzat de două ori promulgarea legii prin care se reducea cota de certificate verzi şi preţurile rămâneau constante. O să prezint la şedinţa de guvern care e implicaţia: dacă facem cum zice Băsescu, toate facturile se măresc cu 50% pentru zona industrială”, a spus Victor Ponta.

Ulterior, premierul şi-a nuanţat declaraţia. Preţul energiei nu ar creşte cu 50%, ci doar cu câţiva lei. Adică, la o factură de 100 de lei, românii plătesc acum 7,5 lei pentru certificate verzi, iar dublarea acestei ponderi înseamnă o creştere a facturii cu încă 3,7 lei.

„50% din ce este cota regenerabilă, deci de la 42 de lei pe MW la 63 de lei pe MW. E 50% din ce înseamnă impactul în factura finală a consumatorului casnic a cotei pentru energie regenerabilă”, a spus premierul.

Preşedintele a reacţionat la declaraţia premierului, spunând că reducerea certificatelor verzi se aplică încă din vara anului trecut, când a fost aprobată Ordonanţa şi că singurul care doreşte creşterea preţurilor este Victor Ponta, prin introducerea supraaccizei de 7 eurocenţi la carburanţi: „Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2013 (...) este deja în vigoare şi, prin urmare, îşi produce efectele din data de 1 iulie 2013. Sesizarea de neconsituţionalitate înaintată de preşedinte nu suspendă aplicarea OUG nr. 57/2013 (..) ceea ce dovedeşte că afirmaţiile premierului Victor Ponta sunt voit mincinoase şi urmăresc dezinformarea vădită a cetăţenilor”, se arată într-un comunicat al Preşedinţiei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...